Valsul schiop al pianului de aer

Am strâns în mâini fularul. Îi simt fibrele fisurandu-mi degetele încordate dureros. Urma lui adânca ar fi vrut sa-mi taie carnea. Mirosul slab al parfumului îmi ajunge în nari si aduce cu el amintiri devenite dintr-o data cutite. Vrei sa-mi tai si narile. Mi-am magaiat buzele si mi-am atins ploapele. O asursa puternica ma face sa ma înfior scuturându-mi fiecare madular. M-ai sectionat dupa bunul plac cu placerea diabolica a unui satâr. Esti satârul meu.
S-a întâmplat ca atunci când te-am vazut prima oara sa vreau sa patrund dincolo de tine ca o zâna ce se furiseaza prin gaura cheii, dar nu era nici o usa deschisa. Aveai ochii ageri ai fricii. Îti era frica si niciodata nu ai recunoscut de ce. Aveai glasul studiat al vântului de miaza noapte ce poarta cu sine secrete adânci.În tonul vocii am simtit vibratii ascunse. Dar mie nu mi-a fost niciodata frica. Am simtit mâinile de fier în care gaseam siguranta unor lacate. Ele da îmi dadeau siguranta. Aveai brate ferme si palme suave, de parca n-ar fi fost ale tale.Cu ele magaiai.Ai fost mâinile mele doua. Doua mâini.Si nu mi-a fost frica nici când, pentru o clipa, m-ai lasat în suspensie. Cautarea picioarelor se oprit pe genunchii tai de vata. Aveam siguranta ca mâna ma va prinde iar.Ai fost sprijinul meu.
Când m-ai purtat elextrizant spre culmi de verde absolut în care, nimeni niciodata nu ma purtase pâna atunci, am îndraznit sa ma simt femeie. Curgea din mine seva fericirii în suvoaie calde. Ridicam pe altarul frumusetii naturale întregi ore, care, de fapt erau orele tale.Si m-am simtit frumoasa. Purtam în mine nestematele atingerii tale ca o adiere ce poarta petale de magnolie. Îmi daruiai suficienta placere la fiecare rasarit învaluit în ceata astfel încât sa plec spre cautarea verdelui pur, crud, al iubirii.Ai fost desfatarea mea.
Daca grijile ma încovoiau precum o salcie îmi aduceai aminte ca în legenda de odinioara cautam sa ating cerul cu ochii si ma ridicai.Ai fost cerul meu.
Se facea ca nu demult sa te simt alunecându-mi printre priviri. Nu recunosteam nimic din brusca duritate în cel pe care îl tineam de mâna si refuzam cu indrajire sa mai privesc înapoi. Simturile nu ma înselasera niciodata, dar le respingeam ca pe o idee absurda.Ai fost nisipul meu.
Acum îti strâng fularul si degetele mi se frâng dureros de tare pe noduri care nu exista. Îmi spui sec si simplu "esti libera". Da sunt, ca o pasare ce duce cu sine povara arsitei desertului si desi nu îsi mai foloseste ochii pentru a vedea, ci aripile poate sa-nainteze singura spre alte lumi.
Nu a fost nimeni care sa-mi dea un asemenea sfat mai devreme când sufletele noastre se dezacordau isuportabil, ti-as fi spus din timp ca al nostru cânt e fals si ca esti liber... spre alta harpa.