Ferestrele graiesc cu ochii

Decembre
George Bacovia

Te uita cum ninge decembre...
Spre geamuri, iubito, priveste -
Mai spune s-aduca jaratec
Si focul s-aud cum trosneste.

Si mana fotoliul spre soba,
La horn sa ascult vijelia,
Sau zilele mele - totuna -
As vrea sa le-nvat simfonia.

Mai spune s-aduca si ceaiul,
Si vino si tu mai aproape, -
Citeste-mi ceva de la poluri,
Si ninga... zapada ne-ngroape.

Ce cald e aicea la tine,
Si toate din casa mi-s sfinte, -
Te uita cum ninge decembre...
Nu rade... citeste nainte.

E ziua si ce intuneric...
Mai spune s-aduca si lampa -
Te uita, zapada-i cat gardul,
Si-a prins promoroaca si clampa.

Eu nu ma mai duc azi acasa...
Potop e-napoi si nainte,
Te uita cum ninge decembre...
Nu rade... citeste nainte.

Anul nou proces imi aduce

In urma cu un an si mai bine am facut o greseala,i-am dat fratelui meu voie sa-si faca un abonament la Tembelefone cel rosu pe numele meu,cu conditia sa plateasca el toate facturile.Ele nu ajungeau niciodata pe adresa mea si nici nu le purtam grija.Totul a fost bine aproximativ 6 luni dupa care,infuriindu-se pentru un cost suplimentar prea mare,a refuzat sa mai achite ceva.N-am stiut.Tot ce trebuia sa fie platit venea pe adresa lui.Tembelefone nu m-a lasat foarte mult in ignoranta si m-a instintat pe telefonul personal ca am o suma restanta de actitat in  valoare de 200 de roni.Sa-mi cada urechile,nu alta.Am cazut de acord cu duduia ca nu eu am folosit respectivul abonament,lucrul asta la nevoie il puteam dovedi cu lista de apeluri,dar,nu ne-am inteles asupra platii.Eu spuneam ca nu ma vad obligata sa platesc pentru ceva ce n-am folosit.Ea o tinea una si buna ca daca apare numele meu in contract nu am de ce sa ma eschivez.Discutia terminata in coada de peste n-a mai avut alte urmari pana ieri...desi imi rugasem fratele sa ma scape de belea,n-a vrut sa ma auda.
Ieri un alt telefon mi-a dat o palma.
-Alo,sunt Cutareasca de la Eos Ksi.Cu duduia Devo as vrea sa vorbesc.
-Devo la telefon.
-Buna ziua,Devo.In baza noastra de date figureaza pe numele asta o datorie catre Tembelefone in valoare de 650 de ron.Este vorba de o factura neachitata la termen care se ridica la 60 de ron.
-In cateva luni suma a ajuns de la 200 de ron la 650 de ron?intreb perplexa.
-Stiati de aceasta suma?
-O stiam mult mai mica.
-S-a ajuns la 650 ron o data cu adaugarea penalitatilor si rezilierea contractului cu Tembelefone.Trebuie sa achiatati suma pana pe 3 ianuarie.
-Nu achit nimic.
-Nu se poate sa ne refuzati.In cazul asta ma vad obligata sa trimit acest dosar in instanta si suma va fi mult mai mare.
-Drum bun.
-Nu fiti obraznica.
-Nu sunt obraznica,doar imi apar drepturile.Nu eu am folosit acest numar.Unul dintre colegii dumneavoastra m-a contactat in trecut si i-am spus ca dovada asta o pot face cu lista de apeluri.
-Numarul e inexistent acum.
-Stiu Cutareasca,stiu,dar undeva exista o baza de date.Asa cum si convorbirile voastre sunt inregistrate chipurile undeva.
-Chiar sunt inregistrate.
-Ma voi folosi de toate mijloacele necesare,daca e cazul si in instanta pentru a dovedi ca se face un abuz.De ce sa platesc dintr-un venit minuscul un serviciu nefolosit de catre mine doar pentru a umple buzunarele Tembelefone?
-Vorbiti cu Beneficiarul sa  achite el factura.
-Nu o va achita sunt sigura.
-Atunci strangeti bani sa platiti dumneavoastra.
-Nici nu ma gandesc,ne vedem la tribunal.
-In urma repetetatelor noastre incercari amiabile nu am ajuns la niciun rezultat.Va trimit dosarul in instanta.La revedere.
-La revetribunal,Cutareasco.

Jenny Erskine Caldwell

Jenny,un nume  parca predestinat unei femei cu suflet mare,calitati materne speciale si o demnitate rar intalnita.Un nume pe care nu i l-ar atribui nimeni unei prostituate,decat daca ar vrea sa sublinieze feminitatea ei.Intreaga poveste a lui Jenny este o subliniere de valori umane,toate cuprinse armonios in aceasi incapere,casa acestei femei.Casa aceasta avea un singur cusur,era asezata intr-un oras cu principii invechite,dominat de valori morale si bigotism,unde,mana de oameni ce  locuiau in el se conduceau dupa idei refractare nu dorea ca vecina cu pricina,fie si retrasa din activitaea-i rusinoasa,sa continue sa locuiasca in acelasi perimetru .

Pentru a o indeparta din oras au incercat tot felul de tertipuri care sa o determine sa-si vanda proprietatea.Au construit in acest scop Biserica atat de aproape de locuinta ei incat ii luau ultima farama de soare din bucatarie.O biserica ce tinea umbra unei case rau famate era evident semnul unei suprematii,care,depasea demult atributiile omenesti,acestea trecand simbolic intr-o subordine divina.

Departe de a presta servicii in afara moralei,casa lui Jenny,nu era altceva decat adapost pentru oamenii nepastuiti si marginalizati tocmai de oameni bigoti si inchistati care construisera Biserica langa bucataria ei.Alaturi de fosta prostituata locuia Betty,o intelectuala care-si parasise slujba dupa ce suferise o deziluzie amaroasa,refuzand sa mai fie profesoara la aceasi institutie cu omul pe care inca il iubea,un antrenor de fotbal.Despartirea de el survenise din pricina conceptiei comunitatii,care,la auzul ca antrenorul ar fi lasat insarcinata o alta femeie decat logodnica sa s-a aratat oripilita.De voie de nevoie,antrenorul se insura,iar Betty isi plangea amarul de fata mare pe umarul femeii grijulii si ospitaliere care ii oferise o camera in casa ei.Mai tarziu,prada disperii,fosta profesoara,care era o femeie cu un farmec deosebit si o frumusete ravnita,se lasa prinsa in plasa aventurilor de-o noapte,nerefuzand nicio placere chiar in motelul orasului,Pleasant Hours.Faima de femeie usoara i se duce repede si revolta toata suflarea credincioasa,care in frunte cu pastorul ei,un minion precipitat,preocupat mai degraba de pozitia lui in societate decat de pildele din predici,insista pe langa Jenny sa o dea afara pe Betty.Cu un ton categoric femeia refuza,astefel comunitatea isi recunoaste prima infrangere.

Singurul ajutor care ii venea lui Jenny era din partea unui om care o iubea si de care,la randu-i era indragostita,judecatorul orasului,Rainey.Acesta vine ca purtator de cuvant al comunitati reprezentandu-i oarecum autoritatea si bazandu-se pe prietenia pe care o avea cu Jenny de mai bine de douazeci de ani,cand,o scapase de la inchisoare,dar cu toata pledoaria lui,pozitia femeii ramane aceasi.
***

Citesti in continuare pe  CeReconand

Deva a intrat in Aqualand

De cateva zile Deva a intrat la apa,dar,parca ar fi stat la dospit,asa s-a facut de mare.A intrat cu surle si trambite si cu o investitie.suportatata de bugetul local.care se ridica la 10.000 000.euro in randul oraselor ce se respecta si sa balacesc fara incetare.De cateva zile in orasul cu cetate functioneaza Aqualand.
Pentru mine e o stire absolut banala.Pentru altii asta se ridica la nivel de breaking news.De la prietenul cu care m-am intalnit la ziare pana la toti pustii din cartier,toata lumea vorbeste despre balaceala suprema.Desi e un loc select,mai pentru cei cu dare de mana,in curand,din marinimia nu stiu cui,in bazine vor intra si cei cu bugete de criza.
Azi dimineata scaldatorii Devei au aparut la Tv,in frunte cu primarul Mircia imbracat pana in gat in negru ca un cioclu,care se mandrea cu marea realizare.In bazine tancii se bucurau sincer confundand Deva cu Germania si chiar cu Raiul dupa o tura prin apa.Incantarea de pe chipurile lor ma facea sa zambesc.Cei mai maricei apreciau mercantil serviciile oferite la masaj,baie de aburi sau piscine.O tanara spune ca Toboganul e foarte rapid si asta o aduce cat mai curand jos unde,se simte ca un peste.
Orasul asta,oricat de mic ar fi,se inscrie cu brio in randurile celor moderne.Bila alba pentru Edili.
Bila neagra e cat dezamagirea cu care,eu si cei ca mine,am primit ieri un pachet cu sase bomboane,o sticla de Cola,un ulei ieftin si diluat,si o mana de zahar aruncat in punga,nici macar in punga lui.
Pentru asta n-au mai fost bani,domnule Mircia?Ei lasa, ca la anul nu mai vin sa-ti iau pomana,o sticla de cola,una de ulei si alta de zahar,decenta,imi permit din banii mei astia putini.Pastreaz-o   si investeste-o  daca poti.

Despre o despartire...despartirea de tot

Cand l-am intalnit parea un om de isprava.Imi oferea fara ezitare toate motivele de bucurie posibile.Era la locul potrivit cu vorba potrivita ori de cate ori imi indreptam privirea spre el.In scurta vreme suplinea lipsa prietenilor,confidentilor,comunicarii in ansamblul ei si mai mult,lipsa tatalui meu/Asta imi oferea siguranta de care aveam nevoie facandu-ma increzatoare si deschisa.Fata de el n-aveam nicio taina.Discutiile noastre lungi si frumoase isi faceau loc in cele mai ample si mai tabu subiecte.Eram fericita Gasisem un prieten.
O data cand venise vorba despre varsta i-am simtit ezitarea.Desi in mintea mea ecuatia dintre intelepciune,experienta si maturitate nu se facea egala cu varsta pe care o declara nu i-am pus intrebari stanjenitoare preferand sa nu insist.Daca ma gandesc mai bine,mi-a fost teama sa nu-i aduc suparari,ca mai apoi sa plece.Aparuse din nou teama egoista de singuratate.Pana la el fusesem atat de singura si marginalizata de propria-mi frustare castigata o data cu experientele de pana atunci.Uram sentimentul asta cu cea din urma fibra a sufletului meu.
Incercarile de-al simti si tine mai aproape s-au prelungit ulterior cu ramificatii banesti.Terminandu-si intr-o buna zi creditul nu reusea sa-mi raspunda la mesaje pana seara.Lucrul asta parea destul de bizar si imi ridica semne  de intrebare si ingrijorari (mai tarziu s-a dovedit a fi nefondate) ce ma faceau sclava unui stres inutil.Seara imi iau inima in dinti si-l sun,pregatindu-ma sa primesc orice veste,"Nu mai aveam bani pe cartela,scuze" fusese fraza ce ma linistea total.Dar,ma facea sa gandesc (pesimista cum sunt) la posibilitatea ca  situatia sa reapara,asta era ultimul lucru pe care mi-l doream.Am luat o decizie brusca,trebuia sa fac ceva ca ingrijorarea sa nu ma mai crispeze in fiecare luna si decid fara sa-i spun nimic (voiam sa-i fac o surpriza),sa-i incarc eu contul.Zis si facut.Accesez meniul pe atunci neautomat al cosmoteului si ii trimit 5 euro.Pentru un om  cunoscut virtual acesta era un gest aparte,nemaipunand la socoteala inconstienta cu care aruncam banii si asa putini in aer,parca devenise prea mult.Ratiunea imi trage un semnal de alarma intrebandu-se "cine o fi asta?",dar o ignor multumita ca de-acum cel de la capatul celalalt nu avea sa mai taca.Toata povestea a inceput la aproape cinci luni de cand ne-am intalnit pe calea virtuala,repet,fara sa ne vedem fata in fata si-a tinut pana in august anul asta.un an si doua luni,cand datorita unei replici nesarate am decis sa-mi leg punga.Suma de 5 euro a ajuns la 6 si uite asa factura se suplimenta cu aproximativ 20 de roni pentru "facerea de bine". Toate bune,relatie de amicitie se conolida,eu eram relaxata ca am cui sa-i spun tot ce aveam pe suflet,el multumit ca ii intelegeam fara niciun fel de remarca neobiectiva toate problemele din cuplu.Era un om insurat si nu-mi ascunsese niciodata asta,dar cum eu nu ceream ca relatia noastra sa evolueze intr-atat incat sa   se transforme intr-o poveste de iubire totul decurgea cat se poate de firesc.
Cu timpul,isi facea loc in sufletele noastre si dorinta de-a ne intalni in spatiul real pentru o cafea.Cum mie imi era greu sa ajung in orasul lui indepartat i-am cerut ca deplasarea sa o faca el.A refuzat.Atunci am simtit prima schimbare majora in toata conversatia noastra,unde in locul tonului calm si a subiectelor hazlii isi facuse simtita prezenta artagul si nemultumirea.
Cum sa ajung eu la el?De ce refuza sa vina?Prefera orasul lui pentru ca...?Se simtea mai in largul lui pe teriotoriul propriu,dar de ce ma dezavantaja pe mine? erau doar o parte din intrebarile ce imi treceau prin cap si nu m-am dus.
Abandonand cafeaua conversatia a revenit la normal,telefonul se incarca pe mai departe,eu continuam sa am cu cine vorbi.Pana in agust,cand,de la o simpla gluma a ajuns sa ma intrebe daca nu vreau sa ma faca sa ma simt bine?.Automat in mintea mea acest "bine" a capatat intelesul pe care el il daduse,unul sexual.Dupa mai bine de un an de cand ne stiam se hotarase sa-si manifeste aluziile.Dupa mai bine de un an,la un moment neasptat,darama mitul "prietenului" fara prea mari pareri de rau.I-am spus sec " nu vreau" si de atunci am decis sa nu-i mai incarc cartela.Erau niste lucruri dianinte stabilite,pe care el dintr-o curiozitate prosteasca sau un moft,le daduse la o parte.
Era a doua oara cand ramaneam dezarmata si dezamagita dupa o discutie.Am inteles ca greseala fusese a mea si ca netinand cont de ratiune ajunsesem sa cred in imaginea unui om,nu asa cum era ea,ci asa cum speram eu sa fie si acum suportam crunt consecintele actelor mele naive.
Mai tarziu,de ziua mea,a uitat pur si simplu sa-mi scrie "la multi ani!"...
Asa s-a intamplat si de Craciun,ieri cand l-am gasit pe mail,ma intreba de ce nu i-am scris,poate ca mi-as fi dorit ca el s-o faca primul si sa am si eu parte de surprize.Cu o indiferenta uluitoare mi-a replicat ca nu i-a stat capul la sms-uri.
Atunci s-a produs ruptura,am simtit cum intre noi se adanceste prapastia si ca n-are sens sa o escaladez,el imi va arunca pietre  "in ajutor".S-a produs despartirea de tot,despartirea de un om pe care nu-l cunosc,n-am sa-l aflu niciodata asa cum e,acolo in orasul lui,sau in orice alta relatie cu vreun alt individ.N-am sa stiu niciodata ce a vrut de la mine si cum m-a catalogat.
Stiu doar ca trebuia sa-mi fi ascultat intuitia,ea nu m-a inselat pana azi,niciodata!

Intr-o zi fara sosete si papuci

As fuma trabuc dupa trabuc.Afara cred ca inca ninge.Am transformat camera asta in expozitie de carti.Caut Poveste de Craciun,ultima cumparata.nu-i nicaieri.Ma supar si ii inchid tatei in nas,de parca el ar fi fost de vina.Azi n-am avut apa calda  asta facand sa ma agit constant.N-am gasit brutaria deschisa si ziarele se terminasera inainte sa ajung la ele.Ciorba de sambata s-a acrit asa ca m-am multumit cu aperitive.Acum m-am asezat din nou pe scaun si m-am lovit  brutal de prelungitor.Nu-mi merge nimic si am si picioarele goale.Unchia pulseaza dureros,poate o sa cada.

No,ca sa vezi minune

Iaca ce facui.

Leapsa lui 2010

M-am oprit asupra ce a scris Tomata astazi si mi-a placut leapsa ce-o completase,nu multe au fost asemanarile dintre 2010 al ei si 2010 al meu,una insa,de departe era esentiala: .Amadoua am trecut printr-un an cu schimbari radicale.Obisnuiam sa nu vorbesc despre mine invocand dreptul la viata privata pana sa descopar ca scrisul imi face bine.In fata tastaturii de multe ori uitand de cifre si retragandu-ma in cuvintele ce odinioara imi fusesera cele mai dragi ma vad sigura pe mine si ma vreau dornica de autodepasire.Sunt suficiente motivele pentru care as vrea sa ma adepostesc in spatele pseudonimului asta mistuitor  si pasional fara sa-mi expun slabiciunile,e forma cea mai primitiva de protectie si pana acum mi-a adus un plus de siguranta.Vulnerabilitatea mea are tot atatea radacini pe cat de multe sunt tacerile.Devoratoarea de muzica nu-i nici pe departe asa cum si-o imagineaza unii sau cum isi doresc altii,ea incearca sa se inscrie in randul lumii sanatoase fizic si cateodata ii iese.Am avut un an istovitor pe care-l incheie fara sa traga linie,sa va explic si de de ce:

Ianuarie


-Poftesc la frisca si mi se face rau chiar in noaptea dintre ani.De pe la 2 incolo ma gasesc vecina cu salteaua care ma sustinea facuta covrig.
-Imi pun in gand sa caut o pereche de cizme noi,cu ghetele alunecam prea tare.N-am cizme nici pana azi.Picioarele mici se incalta greu (si de la copii).
-Merg la control si mi se apreciaza evolutia.

Februarie


-Tata ma anunta cu surle si trambite ca va ramane la Londra pentru o perioada nedefinita,i se facuse  o oferta de munca pe care nu-si permitea luxul sa o refuze.
-Livia,prietena mea gaseste ca e benefic sa facem schimb de carti si asa incepe placerea nesfarsita de-a afla ce minunat isi construisera ea si sotul ei biblioteca.
-Ma sperie gandul unei operatii pe coloana.

Martie


-Ma loveste astenia si devin aproape la fel de apatica ca si acum in preajma sarbatorilor.
-Hotarasc ca nu-s nici atee dar nici credincioasa,ci sceptica.
-Merg din ce in ce mai rar la biblioteca dupa mutarea filialei hat departe,la capatul orasului.
-Descopar distanta din ce in ce mai mare dintre mine si-o buna prietena cu care-mi petrecusem adolescenta in scrisori,dar nu fac nimic pentru ai reduce dimensiunea.
-Ma impresioneaza profund moartea lui Mile

Aprilie


-E luna dorului de mama.Adanc,necrutator si dur.

Mai


-Ma plictisesc ingrozitor de toate si planuiesc o plecare lunga de acasa.
-Vestea ca nu-i nevoie de operatie la nivelul coloanei e ca o cana de apa intr-o mare de nisip.
-Omul de langa mine nu mai era acolo,ii ramasese doar urma si ecoul reprosurilor.
-Citesc Mizerabilii si starea de spirit mi se schimba.

Iunie


-Pasesc mult prea grabit intr-o alta lume alaturi de un om neprotrivit (pe care aproape nici nu-l cunosteam) si egoist parasind-o definitiv si ireversibil pe cea dinainte.
-Plecasem asa cum mi-am dorit.
-Constat tarziu ca ma schimbasem fundamental si ca desi nu eram defel multumita de actul  nebun si parasirea facuta in graba ma simteam mai femeie
 -Ajung la sud de tara dupa o noapte de calatorie crancena din vest
-Acolo era prietena mea cu care imparteam aceasi pasi peltici.

Iulie


-Sunt inca musafira unei case in care duduie muzica populara,iar codul lui Oreste a devenit a doua Biblie.
-Copiii,cei trei nazdravani.ma umplu de zambet cand le simt apropierea.
-Plec spre casa impreuna cu prietena mea sperand sa o scot din amorteala si sa-i aduc liniste.
-Nu mai departe de-o zi imi dau seama ca orice incercare avea sa fie zadarnica.Surescitarea ei avea cauze mult mai profunde pe care de teama mi le tainuia.
-Pe 16 ajung la Prislop la mormantul lui Arsenie Boca,momentul e de-o intensitate crescuta,ma simt patrunsa de atmosfera,dar ii marturisesc scepticismul pe care-l indrageam acum si mai mult,greseala facuta in iunie.Ma simt mai usurata.
-Prietena mea se intoarce acasa,in prima faza fericita si abia apoi regretand ca iar ne-am separat.
-Mie nu-mi pare rau,oricat de egoist ar parea,am nevoie de o liniste nu prea revoltator tulburata.

August


-Luna unui Mindruta care brusc imi devine foarte drag.

Septembrie


- Descopar in sotul Liviei un prieten.Imi fac placere ideile comune.muzica pe care o impartim.
-Ma zguduie sa aflu ca femeie are Borderline.Tulburarile fiind din ce in ce mai evidente.
-Se naste Devoratoarea de muzica
-In ultima zi a lunii las  balta regimul.

Octombrie


-Datoriile de la banca sunt mari,caut cumparator pentru ceva ce fusese al mamei.Il gasesc pe Doru care mi-i prezinta pe Ioska si pe Cristina.Ei aveau sa ma scoata din belea oferindu-mi insa, o mare teapa.
-Incepe nebunia actelor,declaratii,banii,notar.
-Imi dau seama ca-s naiva,Ioska nu e atat de candid cum pare si musca zdravan din increderea mea.
-Cristina e calda si buna,cred ca mi-am facut o prietena.
-Crizele Liviei ma sperie

Noiembrie


-Acele crize se rasfrang asupra mea doar pentru ca atunci restituisem o carte,plec rupand pamantul si despartindu-ma cu ochii in lacrimi de acea casa unde imi fusese bine.
-O cunosc intamplator pe Angela care ma inconjoara cu dragoste de mama.De unde o fi venit?
-Vanzarea se face si eu o castig doar pe Cristina.
-Tonomatul cu greutate e locul de refugiu.
-Fac o numaratoare a cartilor citite anul asta,sunt 52,in sfarsit imi regasisem placerea de-a citi.

Decembrie


-Primesc de la Cristna un cadou,are inauntru cercei si lantisor,sunt la gatul meu de atunci.
-Scriu o intamplare  si plec la Timisoara pentru o cafea cu Andreea,Anca si Alexandra.Eu find singura Consoana din poveste,pe care sper s-o termin pana pe 31.
-O invatatura pe care imi doresc sa o duc mai departe si sa ma simt,asa cum sunt,diferita dar la fel.Si niste amintiri pe care timpul nu le va stirbi.
-Devin curajoasa si incep sa scriu despre noptile mele pretioase
-Ma simt atinsa de binecuvantare cand aflu despre Leon Danaila,sculptorul de creiere si simt pana in ultimul por al fiintei mele nevoia de merge la el.
-E primul plan pentru la anul,asa ca, 2010 ramane deschis.
-De Craciun innebunesc si ma visez scriitoare
-Nu-i un vis,azi am scris iar.
-Acum citesc Numele meu a fost Iuda si vad cum scepticismul ce mi-e drag creste in mine. :)

De la 2011 nu cer decat putere si pasi marunti,in rest le fac pe toate chiar si asa,intr-un avant nestapanit.

Sertarul cu antidepresive-1

Februarie, ger naprasnic, zapada ce cade necontenit. Orasul adormise sub povara grea a norilor. Aveam senzatia ca sunt singura fiinta ce strabatea strazile intr-o zi in care si masinile taceau in parcari.

Picioarele mi se tarau obosite cautand prima farmacie . O gasesc si intru scuturandu-ma cu grija sa nu risipesc omatul peste tot. O femeie rotofeie ma priveste zambind de dincolo de tejgea. Fara cuvinte prea multe ii intind reteta semnata de psihiatru si astept sa-mi primesc toate cutiile.

- Sunt multe prescriptii aici, bani ai? Nu ti le-a dat compensate.

Caut in rucsac si gasesc portofelul. Cateva bancnote de cinci sute de mii isi pastrasera locul fix.Pe o hartie scrisem "pentru pilule", astea erau. Numar si ii arat, erau patru.

- Sa vedem. Da,iti ajung. Asteapta un pic, am sa merg pana in spate.

Pleaca lasandu-ma singura in incaperea sufocant de calda cu miros intepator. Mi se aburisera ochelarii. Ii scot, ii sterg si in locul lor in fata ochilor vad ceata, o ameteala neplacuta deformeaza si mai tare imaginea pardoselii."Alta cadere de tensiune zic" pentru mine si imi masez usor tamplele. Farmacista se intoarce cu trei cutii in mana, erau toate.Ma bucur ca nu trebuia sa mai caut.

- Stii cum sa le iei?

Incuvintez dintr-o miscare a capului pastrand pivirea pe piciorul scaunului.

- Mai ai alt  tratament in afara de asta antidepresiv?

- Am unul cu Tanakan si Actiphos pe care nu-l intrerup niciodata. Din cand in cand mai iau Midocalm.

Se uita la mine cercetandu-mi profilul.

- Ti-e rau? Esti cam palida. Stai sa-ti iau tensiunea si sa-ti aduca o colega putina apa.A... striga, si alta femeie mai tanara isi facu aparitia din spate, adu-mi apa pentru domnisoara, eu stau langa ea sa ii verific tensiunea.

Apoi catre mine.

Ridica-ti, te rog, bluza sa vedem ce s-a intamplat.

Scot geaca, imi ridic bluza cu maneca larga pana mai sus de cot si ii intind bratul stang. Tensiometrul ma prinde in stransoare si porneste sa baraie, apoi tace brusc.

- Noua cu sase, zice femeia blanda din fata mea cu un gest de negatie. Nu-i bine deloc. Puls o suta douazeci.Ai baut cafea?

- Nu. Astazi n-am baut.

A... ajunsese aproape de noi cu un paharel de plastic in mana. Beau cu sete apa statuta si ma sprijin de spatar.

- Sa-i dam un midocalm.Ar trebui sa o vada un doctor. Nu o putem lasa sa plece asa de una singura, spune prima femeie al carui nume nu-l stiam, aratand spre cadrul cu care venisem. Unde stai? ma intreaba.

- Pe strada Z.., aici aproape.

- Asteapta un pic sa te linistesti si iti chemam un taxi. Esti subtensiune si n-ai cum sa iesi asa de aici. Nu vrei sa mergi la spital sa te vada cineva? Fiind sub tratament cu atatea pastile si pentru musculatura si pentru depresie mi-e frica sa-ti dau de la mine putere, sa nu patesti, Doamne fereste, ceva.

Nu voaim. Cuvantul "spital" ma lovea in tample fara mila. Nu voiam sa ma inchid intr-un loc al altor suferinti.

- O sa-mi treaca, zic.Ma duc acasa si stau linistita in pat.In cateva zile sunt pe picioare. Cred ca-i vorba, daca imi dati voie si de o hipocalcemie. Am de mica un mare deficit de calciu.

A.., se uita la cea care ma primise, cautandu-i din ochi incuvintarea si pleaca dupa tejghea sa caute ceva pe raftul al doilea. Revine langa mine cu doua cutii. Una cu calciu lactic, alta cu calciu D3.

- Pe astea nu le platesti, sunt din partea noastra, nu-i asa, C...?

C... zambeste.

- Cred ca nu ti-e foarte bine la caldura, hai aici la usa, o deschidem un pic, stai acolo pana vine taxiul. Saraca, sopteste catre A...

Nu-mi place compasiunea, imi place doar grija lor, inghit un nod mare ce-mi forta gatul si privesc prin fereastra la fulgii ce cadeau.

Dupa mai bine de jumatate de ora simt cum apasarea ma paraseste si imi ridic incet trupul ca sa le arat celor doua ca-mi revenisem.

- Iti chemam o masina si te ducem noi la ea. Te poti descurca pana acasa?

- Sigur. Am cadrul si din parcare mi-e usor.

O masina alba condusa de un barbat tanar si chel urma sa ma  duca acasa. Multumesc farmacistelor si promit sa ma intorc tot la ele.Imi devenisera dragi.

Acasa nimic nu se schimbase. Camera mea ,sfera,ma astepta ostil.Patul ma era nefacut, nu-i dau atentie, ci ma arunc imbracata peste paturi incercand sa adorm...

Inainte de inceput si dedicatia

Poveste sentimentala 

Pe urma ne vedeam din ce in ce mai des. 

Eu stateam la o margine-a orei,

tu - la cealalta,

ca doua toarte de amfora. 

Numai cuvintele zburau intre noi,

inainte si inapoi. 

Vartejul lor putea fi aproape zarit,

si deodata,

imi lasam un genunchi,

iar cotul mi-infigeam in pamant,

numai ca sa privesc iarba-nclinata

de caderea vreunui cuvant,

ca pe sub laba unui leu alergand. 

Cuvintele se roteau, se roteau intre noi,

inainte si inapoi,

si cu cat te iubeam mai mult, cu atat

repetau, intr-un vartej aproape vazut,

structura materiei, de la-nceput. 

(Nichita Stanescu)

Bunicului meu

....De Craciun

AsaAsa a inceput totul....

E seara de Craciun. Durerea de cap persista. Nu vreau medicamente, vreau motivatii. Vreau solutitii pentru iesirea din apatie. Vreau ceva nou. Ce prostuta sunt! Unde sa gasesc la ora asta motivatii, solutii sau noutati cand intunericul s-a facut stapan afara? Daca luminile s-ar stinge nimeni nu ar mai zari nici la doi pasi in fata. Peste tot tacere, doar un caine mai latra cand mai pocneste o pocnitoare, doar o pocnitoare mai bubuie cand o arunca cineva, undeva la fereastra vecinilor din blocul de alaturi o steluta colorata strident palpaie parca vorbind intr-o limba pe care n-o inteleg, ma alint si imi spun ca-mi face cu ochiul ca sa-i dau atentie,nu stiu sa-i raspund cu vorbe pentru ca nu-mi place.... in rest totul e mut si plan, parca timpul e captiv in propria-i dimensiune si a ramas pe loc. Citesc de cateva ore pastrand obiceiul fiecarui Craciun, dar pana si cartea (Tratat despre banalitate) oricat de frumoasa ar fi a devenit plictisitoare.Ma obsedeaza gandul asta al noului.Ma ridic din pat si imi pornesc calculatorul. Verific blogul si mailul. Cateva cuvinte de felicitare asteapta un raspuns. Nu-l dau inca.De Craciun n-am chef sa fiu sociabila. Nu pot. Caut in ce am primit bucuria si entuziasmul pomenite de catre  toti . Nu-s nicaieri. Afara si inauntru e o zi ca de duminica al carei spirit a murit undeva la sat.

Ma las alene pe spate si incep a scormoni cu mintea in catune indepartate si demult umblate ale amintirilor sperand naiv ca ma pot agata de vreo idee pe care s-o resuscitez.Ma uit in stanga. Steluta din fereastra imi zambeste parca incelegand neasteptatul gand. Deschid wordul si incep sa scriu. E seara de Craciun si eu vreau sa scriu o carte. Un gand nebun, salbatic, dominator, aproape inconstient caci n-am pretentii scriitoricesti de la mine.Nu-i prima data cand sunt inconstenta.De multe ori am fost,cu diferenta ca in clipa asta  sper  copilareste sa-mi asum rostul acestor marturisiri, care, la sfarsitul  randurilor sa  de-a forma unei carti.

Nu de putine ori prietenii si apropiatii m-au sfatuit sa scriu, sa scriu poezie, mizand orbeste pe puterea creatoare a romantismului cu care-s inzestrata. Nu i-am crezut niciodata. Pentru versuri e nevoie de profunzimi,eu n-am si  in fata lor imi marturisesc infantilismul si superficialitatea. Aleg proza ca pe o cale mai usoara spre mine. 
Nu-i o idee originala sa scrii in pragul depresiei, nu-i o idee originala sa scrii cautandu-te cand nici nu stii ce cauti, nu-i nici macar o speranta ca aberatiile astea adolescentine se vor vinde vreodata,poate ca-i doar nevoia de-a elibera timpul, printr-un gest pur egoist, din propria-mi dimensiune.

Am sa scriu prosteste, adolescentin, lipsit de substanta. Vreau sa vorbesc despre depresiile mele, despre cei din spatele lor si despre iubiri. Iubiri de-o zi, iubiri platonice, iubiri vesnice, iubiri neterminate sau despre cele carnale,caci cu toatele au determinat, la momentul cand s-au intamplat, sa fac gesturi radicale. Cartea asta e unul dintre ele.

Va fi o scriere dedicata barbatilor, in majoritate ei mi-au schimbat starile si m-au influentat la tot pasul inca de la debutul meu in adolescenta. O incercare grea m-astepta.Parca mi-am pus in brate un bagaj cu care nu-s in stare sa plec la drum lung din pricina volumului si-al kilogramelor sale, dar imi permit imprudenta de-a pleca de una singura.Singura cu ei si cu promisiunea de-a nu a nu-mi atribui vreun merit pentru cele intamplate, ci  doar obiectivitatea unei cronici a acestor barbati importanti pentru mine,de teama sa nu nedreptatesc pe vreunul.

25 Decembrie 2010

Urasc sarbatorile

As vrea sa dorm ca adormita din padure,100 de ani daca trebuie,pana ce gheara clopoteilor isi slabeste stransoarea.

Nu vreau sa simt miros de cozonac,sarmalele imi cad greu,colindatorii ma irita,iar Mosul nu mai vine.

O sa fie carte,o leaca de filosofie,un strop de lamantare si un pahar de suc.

Iar luni o sa fiu aceasi.Dar va mai trece o zi oarecare peste mine.

Nu lasati sms-ul pe mana copiilor

Un apelant cu numar nou imi tot spargea linistea duminicii lasand telefonul sa sune doar o data.Decid sa ignor joaca prosteasca chiar daca insistentele-i sarisera de zece.Nesuportandu-mi indiferenta isi ia inima in dinti si-mi scrie.

Nu ma mai suni? 

Dupa o clipa de gandire,oricum sms-urile nu  costa nimic,ii raspund

De ce as face-o?

Pt k am ceva imp sa itzi zik.

Atunci suna-ma tu.

mi-e frika. 

Pentru ce?

k an gresit nr.

 

 

 

 

 

 

Cafea cu aroma de domnisoara

La 3 concursuri m-am inscris de cand blogosferesc pe acilea.Trei concursuri cu nicio sansa de castig.Primul a fost pentru cei cu state vechi,hazardul meu a fost o copilarie,iar cei 50 de euro drept premiu mi-au facut cu mana de departe.Al doilea inca isi asteapta castigatorii si desi m-am inscris prima,trebuie sa tin seama de dezavantajul unei trageri la sorti.Cel de-al treilea n-a mai fost pe invisible yahoo,ci in gradina Tomatei.Nimic nu ma facea sa cred ca povestea scrisa de mine o sa fie vreodata aleasa dintre celelalte.In primul rand eram o necunoscuta pentru domnisoara cu Scufita.Nu eram nici timisoreanca si nici cu stea in frunte incat sa fiu sigura de reusita mea.Dar se pare ca,povestile imi ies bine si pe  neasteptate m-am trezit ca invitatia la cafea in Timisoara se concretizase.

Vestea cea buna era umbrita doar de nametii din ce in ce mai mari ce se asterneau pe drumuri,asta urma sa-mi ingreuneze calatoria,dar cunoscandu-mi frumoasa inconstienta n-am ezitat sa accept chiar daca trebuia sa-mi petrec aproape toata martea in Timisoara.Am cautat cea mai buna ruta si am gasit-o,aveam sa ma cuibaresc intr-un maxi si un tren trebuia sa ma redea orasului meu abia tarziu in miez in de noapte.Toate detaliile fiind puse la punct mai ramanea doar sa-mi stapanesc emotiile buclucase.Ii scriu Tomatei un mail in care ii vorbeam despre mine asa cum sunt,un pic diferita fata de ceilalti bloggeri cu care interactionase.Nu mici au fost surprizele,dar cum lucrurile erau stabilite era musai sa ajung in Mall-ul Timisoarean la cafneaua cu insigna verde,Starbucks.:) 

In dimineata zilei de marti aveam mainile umede,buzele tremurande si gentuta cu povestile lui Creanga pregatite sa fie donate.

-Va urma-

Cafeaua in ceas de iarna

TomaNta in loc de Tomata (mosule,vreau o Tastatura care vedi ghini,da?) 
Comentariul meu de la domnisoara cu Scufita
Cafeaua e facuta ca sa-i contempli pe oameni,te-as privi prin aburul ei usor si-as incepe sa-ti spun o poveste de la alta cafea bauta in sala de asteptare a unei gari in mijlocul iernii.Era mijlocul lui decembrie,sarbatorile veneau in fuga,iara eu plecam sa  vizitez o prietena undeva langa Vaslui,raspunzand rugamintii si dorului ei cu o prezenta vie.Urma sa fie pentru amandoua unul dintre cel mai frumoase Craciunuri.Am pus in punguta pentru cadouri o carte,Codul bunelor maniere,stiam cat si-o doreste si am pornit la drum sfidand frigul,amintarea sinelor blocate si mai ales raceala care ma sugruma.Trebuia sa o vad pe Anca.
Calatoria decurgea lin,eram alaturi de niste domni foarte prezentabili care aveau sa taca mult timp,aveam senzatia ca-i un pact taciturn care urmeaza asi avea solutionarea undeva la o sedinta.Nedorind sa tulbur linistea m-am refugiat in revista cu rebus.La Brasov trebuia sa cobor pentru a-mi astepta legatura.Asta presupunea vreme indelungata si era nevoie sa-mi suplimentez rezerva de apa si inca un lichid cald,am optat pentru un cappuccino si de la dozator m-am dus in sala de asteptare in cautarea caldurii.Lumea somnoroasa,ametita de vartejul drumurilor isi cauta asemeni mie refugii,rar erau oamenii care infiripau conversatii.Pe scaunul de langa mine nu era nimeni,ma molesisem de-a dreptul cand aparu un domn intre doua varste cu o geanta mare in mana care ma privea surazator din spatele a niste ochelari.Liber?Ma intreaba ,ii zambesc drept raspuns. Se aseaza si isi face de lucru cu geanta,care avea si cateva ziare puse deasupra. Tu ce vrei de Craciun?rasuna alta intrebare ca din senin.Suna a cliseu,ii spun,dar as vrea sa fiu fericita.Dar de ce cliseu?fericirea e o ceasca de cafea,in ea ai trecutul,prezentul si viitorul viselor tale.Te invit la o cafea.Fac ochii mari dar nu refuz si ma scotocesc prin buzunar dupa maruntis.Ma refuza si pleaca urmand sa-l vad in mana cu doua paharele.Poftim,ai sa simti cum caldura urca in tine si o sa capeti putere sa visezi.Puterea sa fii fericita!