Randuri pentru cea care m-a invatat sa fiu

Draga mama,

E a treisprezecea zi in care ma simt fara de inceput si fara capat.Ziua asta de iarna posaca cu nori mari si vant rece va fi intotdeauna la fel.Ti-as fi putur scrie scrisori parfumate,ti-as fi putut cumpara cale,ti-as fi putut pupa obrajii daca de treisprezece zile incoace nu m-ai fi inchis in odaia spatioasa in care petrec copilaria ca tu sa pleci linistita pe culuarul lung si nebrazdat de forme ale luminii al neintoarcere.Ma simt ca atunci cand,copila fiind, ma duceai la gradi si inchideai cu zgomot usa lasandu-ma sa ma zbat nemangaiata in lacrimi.Atunci era o alta femeie care sa-ti tina locul pana la ora la care te reintorceai.Acum pe semne nu mai ai ceasul acela mare care nu dadea gres niciodata.Acum esti prea departe ca sa ma mai auzi tipand.
Mi-am adus aminte de cutia cu scrisori pe care ti le-am scris inca de la primele serbari si pana in adolescenta.Am luat-o in maini si-am inceput sa plang.Voiam sa-ti mai scriu o scrisoare si iti scriu incercand sa fac fata lacrimilor ce-mi cad din ochi ploaie.Am inceput scrisoarea asta de atatea ori si totdeatatea am si sters.Tie iti placeau toate scrisorile mele dar,stiu ca asta nu o sa-ti placa.
Iarta-ma mama pentru ceea ce urmeaza sa-ti scriu.
Iarta-ma pentru ca urc rar sa-ti aduc flori proaspete si sa-ti asez lumini pe crestet.Iarta-ma ca am lasat buruienile sa creasca si banca pe care iti sedeam alaturi sa se rupa.Iarta-ma ca nu mai calc des prin locul unde ai crescut asa cum m-ai rugat.Iarta-ma ca de fiecare data cand ajung acolo mi-e frica sa ajung la rau ca sa arunc pietre in el,asa cum faceam amandoua si apoi priveam apa tulburata.Iarta-ma ca nu te-am mai pomenit la slujbe dar relatia mea cu Dumnezeu abia mai palpaie de cand a devenit altul.Iarta-ma ca am deschis cutia asta rar.Iarta-ma ca nu mai stiu sa ma imbrac cu hainele tale si sa ma privesc frumos in oglinda.Te vad pe tine parca si ma tem ca nu-s asa cum ai fi vrut sa fiu.
Tu mi-ai aratat ca lumea e ca mare,in ochii tai vapoarele nu ancorau niciodata si nu existau porturi decat dincolo de zarea pe care o puteam cuprinde.M-ai invatat sa fac mana strachina si sa le caut departe...acolo unde pescarusii ating cerul.Aveam mana micuta dar in mana ta eram atat de puternica.Si vedeam atat de intins.
Prin tine am gasit ca forta bratelor sparge valuri si ca pot sa ma sustin la suprafata si fara colac.Cand am alunecat pe scara si am ajuns cu capul sub apa.Atunci m-ai prins si m-ai spus dupa ce ma atarnasem de gatul tau si ma imbratisasei ca nu trebuie sa ma mai bizui pe picioare pana nu pot sa simt scarile cu adevarat.
Tot tu mi-ai spus sa ma feresc de soare repetand gestul manutei caus si mi-ai aporit carliontii cu o sapca.Ziceai ca tot ce-i mult si imi face rau trebuie tinut de-oparte.
Mi-aduc aminte cum in clasa intai mi-ai impletit doua codite si mi-ai aratat cum sa tin spatele drept in banca,iara cand ai vazut ca te ascultasem zambeai mandra foc de mine.Iti mai placea ca stiu sa citesc cursiv cu intonatie si ma puneai sa-ti citesc micile lecturi pana oboseam iara tu le puteai repeta pe dinafara.Cand am adus coronita acasa ai inceput sa plangi si desi nu mi-o spusei demult am simtit ca esti iar mandra de mine.M-ai certat cand am plans pentru primul 4 de la mate si mi-ai spus ca notele sunt subiective.Dar apoi nu mi-ai mai vazut rochita de absolvire a gimnaziului si nici clasa plina de flori din liceu.Nu m-ai mai sarutat pentru fiecare diploma.Nu m-ai mai certat cand am plans pentru alt 4 la mate.Nu m-ai vazut studenta mama si desi mi-ai spus ca o sa ma ocup de oameni.
Cand am venit acasa plansa toata pentru ca aflasem ca nu exista Mos Craciun mi-ai aratat ca povestile sunt iluzii in care doar ochii pot sa creada pana la final.Cand mi-am rupt cea mai frumoasa rochie tu mi-ai spus ca ramasesm imbracata in suflet.Cand pubertatea m-a zmuls brusc dintre copii m-ai invatat cum sa-mi definesc miscarile,sub mana si vorba ta priceputa am devenit sigura pe feminitatea mea si aproape adolescenta.
Mi-ai sters lacrimile umilintelor cand ma strigau ceilalti mioapa schioapa.Mi-ai spus sa nu le raspund,ci sa nu-i aud.
Mi-ai sarutat fruntea atunci cand ai simtit ca pot sa fiu mare si mi-ai spus ca de acum stiu sa caut nordul pastrand pozitia verticala.
Iti simt lacrimile din noptile mele de suferinta cand orgoliul si mania tatalui te tinea departe de mine.Ti-am simtit apoi mangaierea prin aparatele gipsate cand,ai fugit de la munca sa ma vezi,atunci tata nu era acasa.
M-a durut cand ai plecat si n-ai mai sunat,m-a durut cand doar altora le mai spuneai ca ii iubesti,cand am vazut ca uitasei cat imi place mie toamna,m-a durut sa nu ramai mai mult cu mine si toti anii in care nu te-am vazut, putin ai stat tu cu mine,stii?Cinci ani in care mama n-am spus nimanui.Cand ai reusit sa imi bati iar la usa crescusem,eram o ditamai domnisoara.M-a durut sa vad ca imi inapoiezi scrisorile pe care le privesc acum spunand ca nu vrei sa le iei cu tine.Ca sunt ale mele,acum ti le redau.Te-as lua in brate asa cum nu te-am luat in ceasul de ramas bun si-as lasa sa-mi iasa tot oftatul pe umarul tau.
As vrea sa stii ca inca imi place verdele,toamna,florile.Sa vezi cum ma zbat sa fiu optimista,cum caut cu mana caus orizonturi,nu ma agat de iluzii si cum toata lumea ma confunda cu tine.Am vrut sa-mi scot alunita doar ca sa fiu altfel..
Ma innec cu lacrimile mama,as fi vrut sa-ti spun la multi ani,sa-ti aduc flori si sa te iau in brate toate...dar,astazi am oprit dureros timpul si-am vazut in randurile asta ce m-ai invatat sa fiu.
Iti sunt recunoscatoare pana dincolo de mine.