Invidia unei cesti uzate

Din ciclul povestioare la o ceasca de cafea: 

Intr-o zi banala in bucatarie, cand trebaluiam de zor la masa printre zarzavaturi aud o zarva dinspre dulapiorul cu cesti de cafea. Am alungat zambind gandul ca ele pot prinde glas si mi-am continuat meticuloasa treaba intre verdeturi. Soaptele dinspre dulapior insa se repeta si de-odata un tipat "Vai, soro!" ma scoate din ritm si ma uimeste. Las deoparate suratele legume si imi lipesc urechea atenta de usa verzuie. Inauntru doua cesti de cafea, una mai durdulie galbioara din setul de acum 5 ani si una verde mititica stateau la taclale.

Cea durdulie zice.

- Aici la noi nu-i casa obisnuita. Oamenii astia sunt niste marii cafengii.

- Pai, asta-i de bine zice micuta.Au sa ne alinte cu cele mai alese arome de cafea si apoi au sa ne soarba de pe buze toata mireasma.

- Nu te grabi, verzisoaro, ca nu-i asa cum crezi.

- Dar cum?

- Aici in fiecare dimineata trebuie sa te trezesti cu noaptea in cap, cand, cel mai batran dintre Oameni vine buimac de somn si intinde mana peste toate sa prinda una dintre noi.De obicei s-a oprit la cea mai mare surata a noastra. O cana mare, veche, ce ramasese fara ureche si nu mai auzea cand o striga. Dar, intr-o zi cana aceea si-a dat sfarsitul printr-un infarct sub povara apei calde si-au scos-o din chiuveta bucati, bucatele.

- Saracuta.Si asta se asteapta si pe noi?

Ca si cand n-ar fi auzit-o, Galbioara continua.

- Acum ne zgaltaie pe toate pana sa o apuce pe sora mea de set.Cu ea in mana pleaca si o pune sub un dus rece, s-o trezeasca din somn.

Brr, zise verzuia, asa de dimineata?

- Pe la vreo sase si ceva. Apoi, nici nu se usuca bine ca si ii toarna oparitura din ibric pe pielea fina.

- Vai, soro!

(asta auzisem)

- Si asa o saruta cu buze imbacsite de fum, lasandu-i un miros ingrozitor pe care nu-l mai scoate nici cu Antifum.

Urmatoarea e fata aia de la masa a carei preferata e cana aia mare ca un ceainic din spatele tau, o ia, ii spune o vorba doar de ele stiute si merge in dormitor. Acolo eu n-am fost niciodata, dar cred ca-i un loc plin de frumusete, cred ca-i alta lume.

- Serios?

- Da, cana asta mare din spatele tau e muta si toata tremura de incantare de parca iar fi aratat cine stie ce minuni. Nu vorbeste nimanui despre asta, probabil nu o lasa si noi cu toatele am prins sa o invidiem. Vrem si noi sa vedem lumea aceea.

Si eu sunt verde, rosteste plina de incantare cea mai mica dintre cesti. Vreau sa ma fac mare ca ea si sa ajung in dormitor in lumea noua.

- Pana acolo e cale lunga.Va trebui sa treci prin mana tuturor musafirilor, fiind cea mai noua, asta-i obicieul. Si-au sa te pipaie maini cu inele mari si aspre, au sa te atinga degete unsuroase de barbat. Si-au sa te sarute rujuri multicolore si gingii fara dintii.

- Ingrozitor. Nu suport asa ceva pe tenul meu atat de fraged. Ce pot sa fac, soro?

- Poti sa te ascunzi in spatele meu.

Atunci am deschis  usa am luat  canuta mica si i-am oferit un loc pe frigider. O mai zgaltaie tresarile din cand in cand, dar poate sa admire bucataria si pe toti care intra in ea, iara pentru durdulie am pregatit o alta soarta, pe masura vorbelor ei si-o facui cana cu care ud florile. Intre cesti nu va mai intra niciodata.