duminică, 5 iunie 2011
Zid
Am obosit să privesc spre un cer imobil. Cuvintele tale sunt focuri de artificii topite în nouri. Desenează dâre de fum pe care ochii-mi nu pot să le acopere decât sub formă de strigăt. Un strigăt ce se sparge pentru doar o secundă de piatra ce-ai pus-o între noi. Poţi să mă atingi cu podul palmei şi să mă păstrezi acolo aşa cum păstrezi un secret. Nestrecurandu-mă în nisipuri.
Etichete:
Doua maini
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu