....De Craciun

AsaAsa a inceput totul....

E seara de Craciun. Durerea de cap persista. Nu vreau medicamente, vreau motivatii. Vreau solutitii pentru iesirea din apatie. Vreau ceva nou. Ce prostuta sunt! Unde sa gasesc la ora asta motivatii, solutii sau noutati cand intunericul s-a facut stapan afara? Daca luminile s-ar stinge nimeni nu ar mai zari nici la doi pasi in fata. Peste tot tacere, doar un caine mai latra cand mai pocneste o pocnitoare, doar o pocnitoare mai bubuie cand o arunca cineva, undeva la fereastra vecinilor din blocul de alaturi o steluta colorata strident palpaie parca vorbind intr-o limba pe care n-o inteleg, ma alint si imi spun ca-mi face cu ochiul ca sa-i dau atentie,nu stiu sa-i raspund cu vorbe pentru ca nu-mi place.... in rest totul e mut si plan, parca timpul e captiv in propria-i dimensiune si a ramas pe loc. Citesc de cateva ore pastrand obiceiul fiecarui Craciun, dar pana si cartea (Tratat despre banalitate) oricat de frumoasa ar fi a devenit plictisitoare.Ma obsedeaza gandul asta al noului.Ma ridic din pat si imi pornesc calculatorul. Verific blogul si mailul. Cateva cuvinte de felicitare asteapta un raspuns. Nu-l dau inca.De Craciun n-am chef sa fiu sociabila. Nu pot. Caut in ce am primit bucuria si entuziasmul pomenite de catre  toti . Nu-s nicaieri. Afara si inauntru e o zi ca de duminica al carei spirit a murit undeva la sat.

Ma las alene pe spate si incep a scormoni cu mintea in catune indepartate si demult umblate ale amintirilor sperand naiv ca ma pot agata de vreo idee pe care s-o resuscitez.Ma uit in stanga. Steluta din fereastra imi zambeste parca incelegand neasteptatul gand. Deschid wordul si incep sa scriu. E seara de Craciun si eu vreau sa scriu o carte. Un gand nebun, salbatic, dominator, aproape inconstient caci n-am pretentii scriitoricesti de la mine.Nu-i prima data cand sunt inconstenta.De multe ori am fost,cu diferenta ca in clipa asta  sper  copilareste sa-mi asum rostul acestor marturisiri, care, la sfarsitul  randurilor sa  de-a forma unei carti.

Nu de putine ori prietenii si apropiatii m-au sfatuit sa scriu, sa scriu poezie, mizand orbeste pe puterea creatoare a romantismului cu care-s inzestrata. Nu i-am crezut niciodata. Pentru versuri e nevoie de profunzimi,eu n-am si  in fata lor imi marturisesc infantilismul si superficialitatea. Aleg proza ca pe o cale mai usoara spre mine. 
Nu-i o idee originala sa scrii in pragul depresiei, nu-i o idee originala sa scrii cautandu-te cand nici nu stii ce cauti, nu-i nici macar o speranta ca aberatiile astea adolescentine se vor vinde vreodata,poate ca-i doar nevoia de-a elibera timpul, printr-un gest pur egoist, din propria-mi dimensiune.

Am sa scriu prosteste, adolescentin, lipsit de substanta. Vreau sa vorbesc despre depresiile mele, despre cei din spatele lor si despre iubiri. Iubiri de-o zi, iubiri platonice, iubiri vesnice, iubiri neterminate sau despre cele carnale,caci cu toatele au determinat, la momentul cand s-au intamplat, sa fac gesturi radicale. Cartea asta e unul dintre ele.

Va fi o scriere dedicata barbatilor, in majoritate ei mi-au schimbat starile si m-au influentat la tot pasul inca de la debutul meu in adolescenta. O incercare grea m-astepta.Parca mi-am pus in brate un bagaj cu care nu-s in stare sa plec la drum lung din pricina volumului si-al kilogramelor sale, dar imi permit imprudenta de-a pleca de una singura.Singura cu ei si cu promisiunea de-a nu a nu-mi atribui vreun merit pentru cele intamplate, ci  doar obiectivitatea unei cronici a acestor barbati importanti pentru mine,de teama sa nu nedreptatesc pe vreunul.

25 Decembrie 2010