Blog inchis

https://ispravideseherezada.wordpress.com/

Muncesc la asta

Update


 Două zile m-am gândit la un titlu şi imediat după m-am şi răzgândit,mi-era necaz,mi-era greu,mi-era ruşine că nu gândesc cu repeziciune până când am zis cu blândeţe şi-aşa a rămas. 
 Mi se potriveşte.  Lumea toată îmi spune fata blândă 
 Îmi pare rău că valul schimbărilor a fost prea mare,dar oboseam ochii astepatnd să se încarce o pagină.Scriu mai departe poveşti,întâmplări,amintiri scriu cublandete.wordpress.com  

Bcr-ul si lipsa de profesionalism

Am la Bcr un cont cu o sumă rezonabilă şi asta îmi dă mari bătăi de cap. Ieri, că orice om responsabil m-am dus să verific starea contului şi să-mi declar cardul pierdut, dar am avut parte de surprize care mai de care mai spectaculoase.


În primul rând am aşteptat mai bine de o oră pentru că doar un consultat oferea servicii şi coada de la masă era uriaşă. Căldură mare, agitaţie, stres, lumea intra ieşea, ieşea intra. Eu răsfoiam mecanic o broşură cu oferte. Nimic nu-mi atrăgea atenţia astfel încât să pot respira în mulţimea acea dezordonată, capul îmi pocnea, mâinile îmi tremurau.Ca un bulgăre desprins din avalanşa neliniştea ameninţa să mă înghită.
Un responsabil cu paza mi se adresează politicos întrebând care îmi sunt doleanţele şi după ce i le dezvălui se scuză politicos în numele colegei care va trebui să mă preia. Femeia operează nişte sume, face depuneri, închide conturi şi... când nervii şi gândurile se certau ca nişte ţâţe, vine rândul meu.
Mă aşez pe scaun, îi dau noul buletin pentru reactualizarea datelor. Îmi declar cardul pierdut, aştept să preia solicitarea şi cer să văd ce sumă mai am pe el. Incredibil din 310 lei mai rămăsesem cu 4.99. Îi spun că e o greşeală pentru că eu am făcut cu precedentul o singură plata în valoare de 190 de lei în prealabil având 500 de lei.Mă dezaproba spunând că aşa apare în evidente. Îi cer să vorbesc cu directorul de sucursala. Nu era acolo. Trec peste zicându-mi că mai încerc o dată când femeia din conducere revine. Îi cer să îmi spună ce sume mai am în conturi."Aici nu figurează decât cel cu cardul" mă loveşte ca o bâtă afirmaţia ei.Mă revolt şi îi aduc la cunoştinţă datele la care am făcut retrageri. Găseşte. Dar contul apare închis. O gheară îmi cuprinde inima, tâmplele îmi pocnesc, mâinile nu mai au stare strângând buletinul.
Duduia îmi prezintă asigurarea de locuinţe, nu o mai aud. Simt că mă prăbuşesc de pe scaun şi totuşi cu o ultimă putere anunţ că mă întorc mâine să vorbesc cu superiorii ei având toate actele pentru o lămurire completă.
Se scuză frumos şi trece la următorii.
Nu ştiu cum am ieşit afară. Nu ştiu cum am intrat în taxi.În mintea mea era un lucru. Unde sunt banii dacă eu am operat doar cu dobânzi? De ce nu apar în evidente decât cu suma acea infimă? Ce fel de bancă o fi asta care nu are evidente la zi?
Am inima cât un purice aşteptând să aflu dacă femeia director mă poate primi. Efectul surprizelor şoc şi-a spus ferm cuvântul azi neputând să fac nimic altceva decât să caut convenţii.


O fi vreo soluţie?

Siena poate fi a ta

Deşi acum o lună a suferit un accident azi Siena este bine şi îşi caută stăpân în Bucureşti sau acolo unde el o aşteaptă. Nu mai e bolnăvioară,i s-a vindecat piciorul fracturat, e deparazitată, e veselă,e dulce şi iubitoare de copii şi alţi câini.


Dacă vrei ca Siena să fie a ta sună la 0722 67 40 70 - Letiţia 
Sau scrie la dafne161@hotmail.com.

Ce ma doboară,depresia sau stresul?

Imagine

Sunt banii malefici?

Am primit ceva bani... brusc am devenit tinta intereselor prietenilor vechi.


Am primit ceva bani... mi s-au şi propus colaborări, parteneriate, afaceri profitabile.


Am primit ceva bani... iar sugestiile pentru investiţii nu au întârziat să apară.


Am primit ceva... apropiaţii au devenit ipocrit de atenţi.


Am primit ceva bani... nimic nu-i ca înainte.


Am primit ceva bani... şi parcă am cumpărat o sută de saci pe care să-i car în spinare.


Am primit ceva bani... nu mă mai simt în siguranţă.


Am primit ceva bani... pe care dacă aş fi ştiut nu i-aş fi primit.


Am primit ceva bani... am devenit vulnerabilă.


Imagine

O mare nevoie de pumnii vostri :)

Am acceptat să-mi las animăluţul şi cel mai drag cadou primit vreodată să participe la concursul de vouchere.

Nu-i aşa că-i frumos şi merită să fie susţnut? :)

Vreau asta

Imagine

Gura lumii mult prea sloboda-4

Întâmplător mi-am aruncat un ochi pe fereastră şi-am văzut un câine fugărind o pisică. Pisica e a unui bătrân din blocul vecin, câinele al unei femei tinere necunoscute. Iată ce vorbesc, nu animalele, ci oamenii între ei:

- Ia-ţi câinele şi du-te la tine la bloc.
- Suntem pe loc public, mă plimb când vreau pe unde vreau.
- Aici eşti la blocul meu, nu fac eu tur de forţă după pisica mea ca să te plimbi tu cu javră.
- Atunci ţine mâţa în casa până trecem noi.

La cumpărături: N-avem,n-avem,navem!

Câteva lucruri pe lista cu cumpărături şi multă grabă, în după amiaza asta trebuia să termin de gătit şi pentru mine şi pentru ai mei. Ajung în magazinul din zonă, chioşcurile le evit din pricina preţurilor piperate, mă plimb între rafturi şi nu completez lista decât cu ouă.Mă duc la duduia de la raionul cosmetice, singura vânzătoare prezenta din toată incinta şi zic.
- Aş vrea pate Bucegi.
- Nu avem decât Sadu. Luaţi din asta că e bună
Sadu e singura marcă de pateuri pe care n-o pot ingurgita sub nici o formă, strâmb din nas şi sar peşte cu gândul că va găsi Cris la Real şi ce-mi doresc.
Dă-ţi măsline verzi...
Se uită la bolul cu măsline stafidite şi îmi replică.
- Uitaţi cum sunt, mai bine vă dau negre din Grecia, le-am primit ieri.
Enervată îi întind listă:
- Aveţi ceva de aici?
O studiază, pleacă printre rafturi şi se întoarce la mine cu următorul răspuns.
- Muştar picant nu avem, doar dulce, pasta de legume cu vinete, nu cu fasole şi caşcaval. Brânză feta, ulei de măsline şi ciuperci nu avem, primim marfa luni.


Iau lista siderata şi
Ceva aveţi? Mi se pare incredibil că va mai numiţi magazin alimentar.
Doar m-a privit. Nu avea şi de data asta un răspuns lipsă pe raft.
Am plecat dezamăgită încă o dată de calitatea serviciilor oferite de comercianţi.De patroni.De lipsa de bun simţ şi de totala indiferenţă cu care ni se dau alimentele de bază. Majoritatea afacerilor de acest tip se vor a fi magazine universale,dar nu sunt decat bombe ieftine unde stau doldora fardurile lângă rafturile cu borcane, lăzile cu carne lângă haine şi uite aşa s-a făcut de-un magazin. Doar bani şi piaţa de desfacere îţi trebuie, ce şi cum livrezi, n-are importantă într-un cartier al pensionarilor ce sunt dependenţi de tine.
Numărul întâmplărilor de la cumpărături e atât de mare pe cât e o zi de iunie. Ciclul abia începe.

Bancă în parc

E mereu singură în şir. Înconjurată de globul de cristal propriu celui care se aşează pe ea. E greutatea fiecărei oboseli. Povara fiecărei amintiri. Urma fiecărui sărut îndrăgostit. E trecerea momentelor de la cumpănă la extaz.de la viaţa la tăcere. E primăvară întâlnirilor între plimbări şi iarna rătăcirii solitare. E cufărul poveştilor de-o viaţă pe care fiecare i le împărtăşeşte de teamă să nu le piardă.


Imagine

Schimbare,schimbare...

Îmi plac schimbările mici şi plasate în perioade scurte de timp.după cum se vede nici jurnalul nu poate scăpa de obiceiul ăsta şi prin urmare o să vedeţi pe aici una, alta,puţine,multe,nu ştiu Singura invariabilă este culoarea. Pentru că aşa îmi place mie, verde, pur, peren, graţios... îmi place.
Aşa cum şi:

• Feisbuc.
• tuităr
• ăbaut
• s-ar putea să-ţi placă şi...
• poţi să mă duci la tine în căsuţa de mail...
• să cauţi între cuvinte
• să mă citeşti în google
• dacă nu vorbim aceeaşi limbă poţi să tălmăceşti cuvintele mele.
• să vezi ce-am scris mai cu spor
• şi să dai paginile poveştilor înapoi.

Dacă îţi place, poţi să te întorci. Sunt pe aici, pentru că, asta nu-i un jurnal, e investiţia mea în verde.

Scrise de altii,apreciate de mine-7

Cea mai importantă lecţie din viaţa Tomatei.

Cântecul din inima Andreei

Şi Sasha, motănelul ce aş fi vrut să fie al meu.

E cald,e panică,e amenţarea furtunii

Există ferestre fără ochi. Furnici fără discernământ. Spray-uri cu efect de bumerang. Pervazuri încinse şi mândre. Mâini umflate parcă de ciudă. Teama justifica de panică. Graba devastatoare. O femeie curioasă. Soare dependent de nori.Şi non sens într-o zi în care într-o altă parte a globului o insectă îşi face pedichiura într-un ocean de miere şi altă sta în şezlong admirându-şi bronzul nestingherite de nici un seism  ori de vreo furtună.

Imagine

Atingere

Imagine

Mă laud.

Denisa mi-a spus despre Aboutme şi n-am rezistat tentaţiei. Ce să fac? Sunt curioasă.Şi foarte femeie.Am pagină.

Scriu Corect cu AutoCorect

Nu sunt eu scriitoare de jurnal demult şi n-am nici notorietatea unor jurnaliştii mai mari decât mine, dar îmi permit să vorbesc despre o aplicaţie utilă cu care de câteva săptămâni scriu româneşte.
Minunea asta se numeşte AutoCorect şi face aproape totul după câteva click-uri, cum ar fi:


Punctuatia-o să adauge toate semnele uitate de tine, o să scrie cu majuscule la fiecare început de frază, o să scoată spaţii şi o să le adauge exact acolo unde trebuie, o să şteargă punctele de suspensie în plus.Pe scurt, o acţiune meticuloasă, care, ţie îţi poate scăpa.


Diacriticele adaugă şi/sau scoate semnele grafice cu valoare specială.


Ortografie aplică toate regulile de scriere corectă a limbii şi: găseşte cuvintele lipite, literele inversate, diacritice înlocuite greşit cu litera corespunzătoare, litera scrisă în plus sau în minus, cuvintele cu apostrof.


Nu mai vorbesc de toate funcţiile Word pe care le-am găsit aici,pentru ca, ele sunt deja uzitate.


O aplicaţie zic,folositoare,pentru nişte texte curate şi un aspect frumos al paginii,dacă vrei să o încerci şi tu poţi să o descarci de aici.

Ghiduşii pe cer

Imagine

Sisteme romaneşti aducătoarea de moarte

Cu bucurie constat că deşi Flori nu mai e relaţia mea cu Nicu a rămas aceeaşi. Postul ăsta nu va fi însă unul vesel Ne-am vorbit şi ne-am scris zi de zi cu încrederea că vom putea uşura puţin sufletul lui. Nu-i uşor. Azi după aproape 6 săptămâni şi-a deschis sufletul şi mai mult de-o oră mi-a spus pas cu pas cele întâmplate. I-am înţeles strigătul de ajutor şi chiar dorinţa de răzbunare. Deşi am încercat cu tot calmul şi delicateţea posibile să-l fac să se îndepărteze de gândul ăsta, n-am reuşit cu nici un chip.Va pleca cu parafele morţii în mâna să caute răspunsuri şi să-şi facă dreptate cu orice preţ. Un om istovit de căutarea în sine a liniştii. Obosit să mă aştepte doar răspunsuri lapidare şi lipsite de consistenţă. Lipsit de minimă putere de a se concentra asupra a ceea ce-l înconjoară. Neajutorat şi părăsit parcă de cei care îi sunt rude, Nicu se zbate şi acuză. Acuză sistemele sanitare romaneşti, acuza tergiversarea cazurilor importante, acuza medicii cei care s-au umplut de bani şi cărora nu le mai pasă de oameni. E dreptul lui. E vrerea lui. Ştie că lupta o vor câştiga alţii, dar nu se poate opri la actele seci şi nemulţumitor de succinte.
Am să vorbesc mai jos despre ce se întâmplă în Institutul naţional de boli cerebro vasculare. Nu contest toţi medicii şi nici calităţile lor profesionale, contest doar sistemul prost gândit cu care te primesc acolo, aşa au primit-o şi pe Flori şi de aici a început sfârşitul, cine are vreun argument solid contrar e liber să-l prezinte.
Unitatea asta medicală e celebră pentru marile sale nume cum ar fi Leon Dănăila, Cornel Toader, Florin Ştefănescu şi Mugurel Rădoi. Straşnică echipă. Reuşitele lor operatorii uimeşte lumea. O salvează. O vindeca. Dar o şi condamna, în primul rând la aşteptare.
Te duci să te internezi. Medicul de gardă, în cazul meu, Mugurel Rădoi, în cazul ei, Florin Ştefănescu, îţi face formalităţile şi te trimite în pat. Dacă ai nenorocul să ajungi în salonul 16 o să te topească definitiv căldura şi o să te sufoce lipsa de spaţiu. Şase paturi înghesuite şi sprijinite de două canapele, pentru orice urgenţă. Fiind cel mai mare (!) e normal să fie cel mai plin. Paturi incomode pentru nişte viitori operaţi la cap, ori la spate, cu muşamale ce termină plămânii şi cearşafuri ce se schimbă destul de rar. Chiar foarte rar. Vrând nevrând accepţi orice condiţie, primeşti ce e liber şi te pui pe aşteptat. E cale lungă până să vină şi la tine cineva.
Prima care vine e asistenta de tură, dacă ai tratament ţi se implanta o branula în venă şi cu stativul patului tău stai la taifas cel puţin o oră. Dacă nu, aştepţi verdictul medicului.
Ai de aşteptat să se termine flaconul, să vină masă şi vizita de seară.Se fac două vizite pe zi în fugă. Să vorbim de cea de-a doua, ajungem şi la cea din zori după ce povestesc despre trecerea nopţii. Vizita de seară e făcută de medicul de gardă, care, cu toate fişele sub braţ vine şi te întreabă cum îţi e? Dacă îţi e? Şi ce-ţi lipseşte în acea clipă? Îşi dă interesul şi ştie ceva despre tine, aşa cum are cunoştinţă despre fiecare în parte, nu-i de condamnat asta, dar e mereu gata să plece şi nu se mai întoarce pentru restul serii. Concluzia e că mai bine taci şi aştepţi să vină al tău dimineaţa când, dacă vrei să te audă trebuie să insişti. Mi s-a întâmplat să mi se umfle mâna, tare, aproape că nici nu puteam să o mişc. Noaptea am spus asistentei care neputându-mi da nimic mi-a recomandat să mă fac auzită insistând, insistând. Am insistat. Medicul meu era acolo,m-a auzit şi m-a salvat din durere cu un antiinflamator.
Să ne întoarcem la seara. A trecut vizită, Urmează plimbarea pe coridorul îngust sii plin de dulapuri şi frigidere (secţia e în construcţie) 16 e chiar în capăt, unde, dincolo de o uşă se fac lucrări. Cândva toate frigiderele şi dulapurile vor avea loc, dar acum fac plimbarea celor bandajaţi aproape imposibilă. Un drum două şi te retragi să-l laşi pe altul. Apoi e din nou ora de tratament. Îţi pregăteşti conştiincios mana şi sau şoldul. Trece tratamentul. Vine noaptea. Urgie. Ţipete, plânsete. Lumini aprinse. Într-o astfel de situaţie aştepţi să aţipeşti spre ziua.Se întâmplă.La 6.30 somnul se curmă brusc, vine echipa de curăţenie. Tot în grabă. Şterge, spala, aeriseşte, vizitează baia (fără capac la toaletă sau o bară de susţinere pt neputincioşi unde poţi să păţeşti orice pe gresie). Apoi vin infirmele să schimbe paturi şi să întoarcă vreun imobilizat. Salonul curat aşteaptă vizită.
Vine, în faţă, ca un conducător veritabil sta Dănăilă. După el ceilalţi, fiecare cu bolnavul lui.Cu condiţia să fie şi doctor pentru Bolnav, bolnav pentru doctor este. Dacă specialistul tău e plecat, cum a fost Ştefănescu, se va ocupa de tine cel de gardă, sau oricine.Se spune face repede o radiografie a zilei trecute, Dănăilă spune un cuvânt bun, o sugestie, se aşează pe marginea unui pat şi apoi pleacă. Toţi.Au treabă, îi aşteaptă intervenţiile şi bătaia pentru singurul bloc operator. Cel mai norocos e cel programat în acea zi pentru operaţie. Aşteptarea lui a luat sfârşit. Dar ca să îndeplineşti condiţia bun de bisturiu trebuie să treci de investigaţii.
Investigaţii care pot dura, până la două săptămâni. Vreme în care aştepţi, cauţi medicul, dacă nu-i plecat peste hotare, dai spaga pentru un cearşaf, o injecţie, mai aştepţi.
Până la urmă un brancardier generos, la care ai ajuns la îndemnul unui bolnav cu state vechi, îţi spune că RMNUL şi AngioGrafia costa, îi dai bani, cât îţi cere, 150 lei. Te duce repede, peste tot, pe unde îi cazul sărind chiar peste programările tale care urmau să vină la o distanţă de câteva zile. Te-ai săturat să aştepţi, să vină şi să plece vizită, să ai sau nu doctor, să ai sau nu tratament, să vină noaptea şi o altă zi goală. Scuturi portofelul. Faci 150 de lei şi mergi la Rmn, TC, sau Angiografie.Şi aştepţi, de data asta rezultatul.
Răspunsul vine, dacă trebuie să te taie ai un motiv bun să mai stai, dacă nu eşti liber să pleci cu câteva sfaturi în buzunar şi o speranţă.
Eu aşa am plecat. Dar Flori a fost acolo cu un tratament dat de medicul plecat să opereze mai departe în lume. Care nu o mai văzuse şi n-o mai consultase de când o internase. S-a întors şi a vrut să o deschidă. N-a fost cazul, iar durerile au încetat. A fost redirecţionată şi ţinută pe loc după operaţie că surpriză, durerea de cap să se reinstaleze după o supărare. Altă internare. Altă redirecţionare Comă şi Moartea cu acordul mamei ei de a fi deconectată după ce i se spusese că nu se mai poate face nimic.
Un om în condiţia în care suferă dureri acute de spate sau de cap poate să suporte atâtea amânări? Atâtea tratamente? Atâtea teste? Sau chiar atâtea aşteptări ale doctorului lui?
Nu e mai omeneşte să ţi se dea automat un alt medic curant?? O posibilă şansă spre sala de intervenţii? Să ţi se scurteze suferinţă? Să nu ţi se ia mişeleşte banii pentru servicii pe care prin asigurare le plăteşti? Să nu ai dreptul la o baie decenta şi o curăţenie normală?
România şi sistemele ei te îngroapă. Cazul Flori nu e singurul. Nicu nu e singurul care vrea să i se spună adevărul şi să caute un vinovat, dar că întotdeauna, cel mort e responsabil, doctorul îşi şterge mâna pe parafa şi se face nevăzut. Spre alte paturi, alte zări... alţi oameni, alte morţi.

Asta-i nou,Ronânia?

Prezenţa frumoasă a Andreei Berecleanu face din mine o telespectatoare fidelă a ştirilor de seară ale Antenei 1, plăcerea aceasta nu dublează, însă şi materialele pe care femeia, o profesionistă, le are pe desfăşurător. Cum aş putea să reacţionez când:


* un prost se electrocutează şi moare aproape în direct;
*un copil isteţ îşi face singur dreptate inscenandu-şi răpirea;
* Iri o recapăta pe Irina a cărei mamă a dispărut?


Acestea sunt suporturile ştirilor zilnice. Ceva "senzaţional". Ceva inedit şi ceva monden. Să le luăm pe rând.


Un om beat şi supărat că şi-a pierdut casă prin vânzare se suie pe stâlp şi cade secerat de curentul electric. Culmea coincidentei, în acelaşi fel în care a murit şi fiul lui adoptiv. Specialul morţii e că a fost filmată. Da. O altă idee bine implementată în mintea vulnerabilă a posibilului sinucigaş. Un impact emoţional puternic, care, nu va atrage după sine decât reacţii la indigo. Ce face CNA-ul în toată această vreme? Cât de controlate sunt programele cu expunere înainte de orele serii în care copiii nu mai au aces? Simplul anunţ "urmează imagini şocante" le ia toată responsabilitatea redactorilor?


Ştirea a doua cu puştiul ce s-a răzbunat pe părinţii care nutresc note şi nu realizări e într-adevăr un exemplu de luat în seamă de cei mări a căror admonestări nu sunt întotdeauna întemeiate pe experienţă şi înţelepciune.


Şi cea de a treia cu Iri. Iar cu Iri şi Irina fără Moni, mama dispărută în misiune pentru o cauză bănoasă.Cât o să mai dureze această poveste? Cât o să mai suporte micuţa presiunea mediatică? Cât îşi mai permit oamenii cu bani să sfideze legile, statul, drepturile şi inteligenta celor fără bani privitori ai spectacolului ieftin? Cine sunt adevăraţii câştigaţi bogaţii circari care câştiga cu fiecare apariţie sau televiziunea făcătoarea de audienţă?


Mâine la aceasi oră, aceleaşi noutăţi, cu alte personaje, dar şi cu Iri şi Irina fără Moni.
Până unde? O moarte, o inovaţie şi un guzgan... rozaliu sau nerozaliu.Pâna când?

Desire

 

Imagine

Zid

 

Imagine

Am obosit să privesc spre un cer imobil. Cuvintele tale sunt focuri de artificii topite în nouri. Desenează dâre de fum pe care ochii-mi nu pot să le acopere decât sub formă de strigăt. Un strigăt ce se sparge pentru doar o secundă de piatra ce-ai pus-o între noi. Poţi să mă atingi  cu podul palmei şi să mă păstrezi acolo aşa cum păstrezi un secret. Nestrecurandu-mă în nisipuri.

Dezarmonie

Imagine

Sunt Dobitoc,sunt Cioban,sunt Cretin da' am maşină... Eu sunt Sefu'

Taximetristul e o specie rară. Un mârlan. Un haidamac. Un imbecil. Puţin sunt aceia care ascultă o dată cu mine radioul şi mult mai puţini cei care sunt cinstiţi până la capăt. Astă noapte am avut parte de un cioban cu belciug în urechi care conducea ditamai maşina în care am făcut greşeala să mă urc. Am ales-o pentru că era prima şi mă grăbeam să ajung acasă. Nu umblu eu noaptea pe străzi cu ciobanii cu belciuge în urechi, dar mă găseam ghici unde? În faţa spitalului. Trecusem pe acolo să-mi fac intravenoasa cu calciu. Mi se întâmplă asta adesea. Noutatea văd că stă în nepriceperea cu care aleg oamenii ce pot să mă ia de acolo. Să povestesc.
Ies pe poarta ameţită, sleită de putere, cum era şi normal. Într-o mână ţineam geanta şi într-alta pansamentul, trebuia să ajung cât mai repede la un taxi. Văd un şir de maşini oprite în faţă şi ca să-mi scurtez drumul aleg primul BMW.Mă urc în stânga şoferului. O huidumă cu plete şi cercei.
- Unde te duc? Sare dansul peste orice formulă de politeţe.
II dau adresa, nu-i foarte departe, bănuiesc că are să mă poarte pe străzi şi intuiţia nu s-a înşelat. Porneşte şi in loc să ajungă la giratoriu o ia în spate.
- Nu pe aici...
- Pe dincolo nu pot să intru, n-ai văzut ce şanţuri sunt pe strada aia?
Le văzusem, le simţisem, doar că nu aveam chef de plimbare, eu voiam la mine în pat în timp util şi cu bani puţini.În geanta nu mai aveam decât 5 lei. Pentru o cursă obişnuită nu erau prea puţini ba chiar în plus, decid să-mi iau gândul banilor şi să mă relaxez indiferent ce ruta alege spre casa mea.
Ocolim câteva blocuri. Stăm la semafor. Virează brusc şi mă mişca din toate încheieturile. Îşi sună un coleg. Până la urmă ajungem. Abia când a oprit am observat ceasul, el era singurul care nu pornise o dată cu noi.
Scot banii..
- Da'... nu ajunge, rânjeşte mârlanul la mine. Cursa până aici face 11 lei.
- Fără aparatul de taxat îţi convine să faci singur preţuri.
- Auzi, asta e maşina mea. Îţi place sau nu, EU conduc, TU plăteşti.În Maşina Mea eu sunt şefu'!
Ies blestemând clipa în care l-am ales şi mă duc după bani. Vin cu banii, îi dau,dar ce-mi spune dobitocul?
- Cine sunt eu să te aştept pe tine la ora 3 noaptea? Data viitoare ia-ţi bani la tine sau meri pe jos.
Superb, nu-i aşa? Ador tupeul ţăranilor inculţi, nu ţăranilor ţărani, le-a dat mama supărării carnet şi maşini şi acum ei sunt şefii.Că doar au roţi şi nu picioare. Nu i-am văzut numărul. Oricum un BMW negru se plimbă liber prin Deva şi se crede stăpân pe coclauri.
De obicei eu aleg o firmă de taxi, m-am obişnuit cu ei, îi cunosc, îmi plac.În toiul nopţii însă nu mi-a mai venit să sun la Euro taxi. Am luat şi eu ce-am nimerit. Jur că n-am să mai fac aşa niciodată.
Aici la mine preţurile sunt cam la fel, nu prea mari, maşinile tot maşini. Diferenţă o fac gibonii. Belciugaţii şi Neaveniţii tari în gură, că doar puterea le-o da maşina şi nu orice altă capacitate personală.

Călătorie delicată

Imagine

Inima mea are cartonaşul roşu

Riscul dumneavoastră cardiovascular este: 5 %.

M-am jucat cu cartonaşele SOScardio şi mi-a ieşit cel din coada listei lucru mai mult sau mai puţin alarmant pentru că, prezint un factor ereditar de care sunt conştientă, dar cu siguranţă unul care m-a făcut să mă întreb cât de sănătoasă e viaţa pe care o duc. Concluzia de după citirea sfaturilor lor a fost că nu-i prea sănătoasă iar asta nu-mi place defel.
Ce să fac eu, o femeie la nici 30, pentru o schimbare majoră?
- Să aştept ziua de luni... la mine luni poate fi şi azi dacă mă străduiesc puţin.
- Să nu mai fumez... nu am atins ţigară aprinsă nici măcar în glumă.
- Să nu-mi doresc să fiu bărbat... deşi ieri am văzut că se poate chiar cu eforturi financiare mici.
- Să fiu activă.. mai mult decât mă ţine în corzi fiară nu pot, deocamdată.
- Să mă duc la doctor... pe care l-am cam obosit cu vizitele mele.


Nu-mi rămâne decât să aştept să mă mai nasc o dată, aşa scap şi de grijă cea mai mare şi nici nu mai e mult până atunci.

O poezie,o amintire şi o portocală....

Avea 92 de ani şi era sprintenă şi veselă. Toţi iubeau.Şi ea îi iubea. Pentru mine avea, însă o dragoste aparte. Nu ştiu de ce. N-am întrebat-o niciodată. Îmi era dragă dimineaţa când o vedeam cu pisică de fiecare dată când îmi deschideam fereastră. Îmi era dragă în orele de după când îmi deschidea uşa să-mi aducă o portocală. Îmi era dragă când îmi citea poeziile scrise de soţul ei înainte de căsătorie. Îmi era dragă pentru colecţia ei de mărgele. Pentru eleganta cu care se îmbrăca. Pentru cursivitatea cu care citea. Pentru poveştile pe care le spunea. Pentru vorba ei peltica. Pentru bun simţ şi pentru dragostea pentru animale. Pentru umor. Pentru înţelepciune. Pentru blândeţe. Pentru toate. Dragă tare îmi era.


Se duc rând pe rând oamenii la care ţin... se duc şi uită să-şi ia rămas bun.
Rămâi cu bine tanti. Mâine o să mănânc o portocală amară.

Doi oameni

Era torid. Era infernal. Era prima zi de vară. Era astăzi acum doi ani. Eram în autogara din Albă Iulia. Eram tristă. Eram sfâşiată. Pierdusem ceva ce nu am avut niciodată, prietenia Deliei.Cu gândurile împrăştiate şi ochii plini de lacrimi îmi aminteam doar sunetul uşii închizându-se. Crezusem. Sperasem. Dădusem totul la o parte ca să ajung acolo şi-ajunsesem. Nu m-a ascultat. Nu m-a lăsat nici să intru. S-a scuzat şi-a închis. Pentru totdeauna. Pentru că nu aveam cui să-i mai cer ajutorul trebuia să mă întorc acasă. Nu-i cerusem mult. Doar să mă însoţească. N-a vrut. Deveneam o responsabilitate. Ea n-avea nevoie de responsabilităţi şi nici de mine. M-am întors la intrarea ieşire şi-am aşteptat. Înăuntru la masă, cu mâinile încleştate pe pachetul cu şerveţele priveam tinta masa goală.
Un domn intra şi comandă ceva la bar. Nu-l văd. Aud doar cum se aşează. Un suspin îmi scapă şi multe priviri se aţintesc curioase asupra mea.Şi a lui. Lasă masa de alături şi vine la mine.
- Lasă-mă să-ţi ofer ceva de băut, domniţă.
- Nu... mulţumesc, eu plec imediat acasă.
- Dă-mi voie, îmi prinde mâna dreaptă şi mi-o săruta. Andrei Teodorescu.
Mă uit la el.Mă privea de mult cu curiozitate cercetându-mi fiecare cută de pe faţă.
- Aş putea spune, zice, încăpăţânându-se să ignore tăcerea mea, aş putea spune despre dumneata că îţi place Iris, eşti o împătimită a cafelei şi ai o voce bună.
Avea peste 50 de ani, părea să fie demn de ispravă, dar duhnea a băutură.Şi el fusese dezamăgit. Aspectul neîngrijit al părului şi al hainelor îmi spunea că-şi ratase căsnicia.
- Nu spui nimic. Domnişoară, trecem o cafea în cont şi adu-o la mine.
E un obişnuit al locului. Aici se refugiază. Nu-l ştie nimeni. Nu-l compătimeşte nimeni. Dar mă compătimeşte el pe mine.
Nu mi-ai spus. Cânţi?
- Nu.
- Îţi place Iris.
- Doar Minculescu.
- Eşti o enigmă. Îmi plac enigmele. Văd şi ştiu că nu ai chef de vorbă, dar hai să facem schimb de o adrese.
Vine fata cu cafeaua şi-o aşează în faţa lui. O redirecţionează spre mine în timp ce din buzunar scoate un pix.
- Nu mai strânge în mâna şerveţelele alea, da să fac ceva mai util cu el. Îmi ia pachetul şi pe primul dintre ele scrie o adresă de mail şi un număr. Le am şi azi.
Voia să umple locul Deliei, acolo, pe teritoriul ei. Îmi recuperez pachetul repede. Beau cafea şi îi mulţumesc.
După o jumătate de oră telefonul îl ia de lângă mine.Se scuză şi pleacă cu promisiunea să vorbim.
Şi azi am vorbit şi ne-am adus aminte.Şi n-am mai plâns.Şi ne-a fost bine.
Mă îndreptam spre microbuz când am simţit cum de pe umeri se ridică o apăsare. Pierdusem ce nu am avut şi câştigasem fără să cer nimic.În fata două ore şi jumătate aveau să se dezvăluie fără întrebări fără răspuns.

Rusalka

În stejărişul cel sălbatic
Călugărul s-a afundat,
Trăind tot trist şi singuratic,
În posturi, ruga şi oftat.
Cu o lopată preasmerita
El şi-a săpat al său mormânt
Şi pentru moartea-i multdorita
Se tot ruga la orice sfânt.


Dar, într-o vară, când în pragul
Colibei sale se ruga,
Văzu aiurea cum dubravul*
Încet-încet se-nnegura;
Văzu cum ceaţa peste lacuri
Se aşternea, iar luna-n nori
Aluneca încet pe lacuri,
Parca-nrosita de fiori.


Privi la apă plin de groază,
Înfiorat până-n rărunchi...
Valuri pe lac se înspumează
Şi se opresc pe-ai săi genunchi...
Deodată... că a nopţii umbră,
Din ape iese o femeie,
Ce lin pe maluri se adumbra,
Albă, ca neaua ce scânteie.


Ea pe călugăr îl priveşte
Şi-şi piaptănă umedul par,
Monahu-atunci se-ngalbeneste:
Era frumoasa-ntr-adevar.
Din cap făcând semn de-aprobare,
Cu mâna îl cheamă duios...
Dar, ca şi steaua căzătoare,
Piere sub vălul somnoros.


El noaptea n-a putut să doarmă
Şi ziua nu s-a mai rugat;
Părea că realul se sfarma
Şi-apare chipul fermecat.
Luna pe cer pleca hoinara,
Stejarii se înnegurau,
Doar chipul drag, a doua oară,
Stătea pe valuri ce fierbeau.


Privind, îi tot faci semn cu capul,
Săruturi îi trimiţi în glumă;
Râzând, te joci acum cu valul,
Plângând, stropeşti cu a lui spumă.
Chemându-l dulce, gingaş gemi:
"Monah, monah, hai, vino, vino!..."
Dar mult n-aveai să îl mai chemi,
Căci valul te-a-nghitit, divino!


A treia zi, bătrânul schimnic
Stătea pe malul fermecat
Şi aştepta chipul angelic.
Stejarii iar s-au negurat.
Când zorii noaptea au gonit-o,
De urma lui nu au mai dat;
Doar barba sură i-au găsit-o
Plutind pe valul înspumat.
În stejărişul cel sălbatic
Călugărul s-a afundat,
Trăind tot trist şi singuratic,
În posturi, ruga şi oftat.
Cu o lopată preasmerita
El şi-a săpat al său mormânt
Şi pentru moartea-i multdorita
Se tot ruga la orice sfânt.


Dar, într-o vară, când în pragul
Colibei sale se ruga,
Văzu aiurea cum dubravul*
Încet-încet se-nnegura;
Văzu cum ceaţa peste lacuri
Se aşternea, iar luna-n nori
Aluneca încet pe lacuri,
Parca-nrosita de fiori.


Privi la apă plin de groază,
Înfiorat până-n rărunchi...
Valuri pe lac se înspumează
Şi se opresc pe-ai săi genunchi...
Deodată... că a nopţii umbră,
Din ape iese o femeie,
Ce lin pe maluri se adumbra,
Albă, ca neaua ce scânteie.


Ea pe călugăr îl priveşte
Şi-şi piaptănă umedul par,
Monahu-atunci se-ngalbeneste:
Era frumoasa-ntr-adevar.
Din cap făcând semn de-aprobare,
Cu mâna îl cheamă duios...
Dar, ca şi steaua căzătoare,
Piere sub vălul somnoros.


El noaptea n-a putut să doarmă
Şi ziua nu s-a mai rugat;
Părea că realul se sfarma
Şi-apare chipul fermecat.
Luna pe cer pleca hoinara,
Stejarii se înnegurau,
Doar chipul drag, a doua oară,
Stătea pe valuri ce fierbeau.


Privind, îi tot faci semn cu capul,
Săruturi îi trimiţi în glumă;
Râzând, te joci acum cu valul,
Plângând, stropeşti cu a lui spumă.
Chemându-l dulce, gingaş gemi:
"Monah, monah, hai, vino, vino!..."
Dar mult n-aveai să îl mai chemi,
Căci valul te-a-nghitit, divino!


A treia zi, bătrânul schimnic
Stătea pe malul fermecat
Şi aştepta chipul angelic.
Stejarii iar s-au negurat.
Când zorii noaptea au gonit-o,
De urma lui nu au mai dat;
Doar barba sură i-au găsit-o
Plutind pe valul înspumat.

Imagine

Prima noapte de război

În locul muşchilor am rulade cu furnici războinice în ofensivă. Gleznele mi-au fost înlocuite de ghiulele.Mă simt Şeherezada de plumb.Şi asta-i doar prima zi de foc continuu după o pauză prelungită. Mâine o să mă întorc de tină.

Silence

Imagine

Gura lumii mult prea sloboda-5

Doi vecini îşi manifesta îngrijorarea pentru bună starea scării.
- Auzi, tu ai văzut că perdelele de la intrare sunt tăiate cu lama?
- Da mă, am stat să urmăresc seara şi nu s-a mişcat nimic.
- Poate aşa le cumpără, nu ştiu, zic...

Anunţul

Povestea începe într-o zi caniculară. O zi în care nici dracul nu are de lucru şi se sufocă şi mai tare în iad refuzând orice contact cu muritorii. Ei, ascunşi de soare prin case îşi savurează amintirile cu ultimele certuri. Omul  stă tolănit pe o canapea şi îşi soarbe berea. E mulţumit. Îi dăduse o lecţie femeii. Acum are să stea o vreme la mă-sa lingându-şi rana şi apoi are să se întoarcă pentru că nu poate trăi fără el. Nu va dura mai mult de patru zile. Patru zile în care el, omul cu cămaşa albastră are să se lăfăie cu amicii în cluburi, are să numere fuste şi are să tragă după el gagicile mişto. Da. O să le domine şi-o să le aibă până la ultima.La naiba cu proasta care a devenit mai mult gospodină decât muiere. Are să o uite şi-are s-o îngroape în amintiri în cele patru zile. El poate să trăiască fără ea. Şi-o să o dovedească din plin.
Îşi linge buzele căutând ultimul strop de bere. Paharul e gol. Sticla e goală. Mai vrea bere.Ar merge să-şi cumpere dar e prea cald. Cel puţin 38 de grade anunţa baba de la meteo. Alungă gândul ăsta şi pleacă spre bucătărie. Poate îi lăsase Gospodină rezerve în frigider. Ea era aia cu cumpărăturile. Deschide uşa. Înăuntru doar o pungă cu fructe şi cinci ouă.De ce nu mai cumpărase Gospodina nimic? O înjurătură urâtă îi aparu pe limba ca o urmă de ardei iute, o rosteşte în timp ce trânteşte usa frigiderului. Merge să facă o cafea. Ibricul se încălzeşte şi el căuta cafeaua.În pungă doar urme. Asta-i culmea. El poate să trăiască fără ea, dar nu fără bere şi cafea.De ce s-o fi răzbunând Gospodină aşa? Are să-i dea o altă lecţie numai să se întoarcă. Atunci îşi aminti că are la dispoziţie patru zile de burlăcie. Ceasul începuse să ticăie invers. Privi în jur încruntat. Bucătăria arata ca şi cum ar fi fost devastată, dar nu era treaba lui să o ţină în ordine. Plecă să facă duş. Baia îi făcu o impresie şi mai proasta. Cabina de duş era răsturnată. Prosoapele răvăşite. Ce dracu se întâmplase? Urmele unei infracţiuni. Îi călcaseră hoţii? Când? Ce furaseră? Furios de-a binelea se duse spre dormitor. Hainele zăceau pe podea. Sertarele erau toate deschise. Şifonierul la fel.Pe pat o cămaşă albastră apretata şi o poză de-ai ei ruptă. Puse mâna pe mobil şi sună la 112.În casa lui fuseseră hoţii. Apelul îi fu respins de la prima încercare. Blestemă îngrozitor şi ieşi în curte.În buzunar găsi două ţigări.Cu mişcări agitate îşi aprinse una. Privind în urmă încercă să găsească vreo explicaţie pentru ceea ce tocmai văzuse.Culmea ca poliţia era ocupată tocmai când sunase el.Ceva îi scapă.Lumea îl respinge,totul în jur îl respinge ca şi cum ar fi murit. Poştaşul îi aruncă peste gard ziarul şi două facturi.Se duse să le ridice. Plicurile erau de la Furnizorul de gaz şi de la Judecătorie. O citaţie prin care Gospodină îl chemă la divorţ. Nenorocita! Îndrăznea să-l lase singur.Pe el bărbatul ce o dezvirginase şi-o făcuse cea mai fericită femeie, gospodină lui. Mototolii hârtiile. Nu mai privi factura de la gaz, ci la ziar că şi când ar fi căutat acolo vreo explicaţie pentru ceea ce tocmai aflase despre gospodină."Omul cu cămaşa albastră a fost găsit mort în propria casă. Indiciile duc spre o posibilă sinucidere." Fu titlul pe care-l citi înainte să îşi piardă cunoştinţa.

Expresii

Ziua Miilor de Draci

Nu am călcat cu stângul din pat, n-am văzut o pisică neagră înainte, n-am spart nici o oglindă din buimăceală, cu superstiţiile n-am nici o treabă, dar totuşi ziua asta a fost pe dos ca şi cum aş fi cusut toate rele pe matricea ei. Nici nu m-am ridicat bine că s-a şi luat ghinionul după mine:
1. Am scăpat telefonul în vasul de toaletă. Ce numai altora să li se întâmple? Pot şi eu. Agitaţie. Mii de draci. Înghiontiri. Scoateri. Tamponări. Nu se mai deschide. Alte mii de draci.Îl fac bucăţi. Recuperez cartela. Caut alt telefon. E vechi. Nu-mi place. Dar la cartela nu renunţ. Accept că trebuie să mă mulţumesc cu el câteva săptămâni.
2. Caut un număr de contact al altui oftamolog. Găsesc farmacia. Duduia de la telefon mă repezeste şi îmi trânteşte în nas după ce îmi spune răstit numărul bun.Mă enervez.Mă indispun. Mai sun o dată. Mi se spune că programările se fac o dată pe lună în dată de 2 ale luni. Mai am de aşteptat.Mă indispun.
3. Merg la notar. Nu-mi plac actele. Doar el îmi place. E cald şi se face înţeles. Lumea din sala de astepare e multă, răbdarea mea puţină. Până să intru număr alte mii de draci bineînţeles.Mă primeşte. Îmi spune că-mi lipseşte o ţidula. Fiind vineri nu mai pot să o obţin la timp. Plec dezamăgită. Nu-mi plac amânările.
4.La coafor nu m-am tuns. Stilista mea îşi face datoria de mamă pentru fetiţa ei. E liberă câteva ore.Şi aici trebuie să mă întorc cu altă ocazie. Până atunci nu-mi ieşise nimic.


Nici până acum nu a răsărit vreo întâmplare fericită.Mă gândesc tot mai mult cum să atrag una. Cum ar fi să mi aşez textul de la coadă la cap? Aşa aş vedea totul bine şi fac ghionul să plece?

Lumea mea poarta gri

26 mai ora 16.20. Intru în sala de aşteptare a medicului oftamolog.. Înăuntru alte 5 pesoane. Era ora mea. Verific ceasul meu după ceasul din perete. Nu greşisem. Eram punctuală. Întreb după cine mai aştept şi patru din cele cinci capete se întoarseră spre mine îmi confirmă că cel puţin o oră voi sta pe banca înaltă şi incomodă ca să aştept să mi se deschidă uşa.
16.30 Plictiseală, femeia tehnician al cărei birou e în faţa uşii, răsfoieşte o revistă. Nimeni nu vorbeşte. Intră o băbuţă ce cere ceva pentru şters ochelarii. I se dă o cârpită. Deşi ştiu că nu face faţă îmi cumpăr şi eu una albastră.
16.35 Uşa se deschide, dinăuntru ies o doamnă şi cu fiul ei adolescent amândoi cu câte o reţetă. Tehniceana îşi prezintă amabilă ofertă de rame şi lentile şi lentile heliomate. Intră o băbuţă.
16.45 Iese băbuţa, intra domnul de lângă mine. Doamna grasă din faţa lui se ridică şi pleacă bombănind ceva legat de oră şi de programare. Apare un alt domn. Mama şi fiul încă probează. Băbuţa în vernil îşi aşteaptă rândul cuminte. Îmi sună telefonul. Toţi se uită la mine de parcă aş fi anunţat că nu mai primeşte pe nimeni.
16.55 Iese domnul ce stătea lângă mine. Intră o femeie ursuză de lângă uşă. Mama şi fiul îşi primesc total 750 lei."Nu-i mult, doar lentilele mele sunt atât." Urmează băbuţa care are rama ei.
17.00 Urmez eu, întreb femeia tehnician şi mi se confirmă. Aştept.
17.15 Se deschide uşa. Intru. Doctoriţa îi neschimbată îmi zâmbeşte larg şi frumos."Frumoaso, de când nu ţi-am văzut ochii" îmi zice."De când au chiorât" îi răspund în gând.
Mă aşez pe un scaun cu spatele la fereastră. Asistenta merge la perete şi porneşte un ecran cu cifre.Cu un băţ mi le arata pe sărite. Cele mari le văd fără ezitare, cele mijlocii le intuiesc, cele mici le văd puncte. Doctoriţa mă priveşte în tot timpul ăsta şi îmi acoperă pe rând câte un ochi cu o paletă.
Bine. Îşi ia o lanternă, îmi spune să privesc în faţă şi îmi baga o lumină în ochiul cu probleme.
"Într-adevăr, vederea ochiului drept a scăzut, prezinţi palori retiniene fără mari modificări"
"Asta ce înseamnă?" întreb iritată de urma luminii frecându-mi ochiul să o alung de tot.
"O îmbătrânire precoce a ochiului, datorită problemelor neurologice ce nu lasă muşchii să lucreze în favoarea ta. Ia să vedem" Şi scoate nişte ochelari de scafandru, grei şi gri la care potriveşte mai multe lentile pentru ochiul drept în timp ce fac exerciţiul cu cifre iar. Îi îndepărtează şi apropie o masă cu nişte aparate, care îmi strâng bărbia şi fruntea cât mai aproape de două obiecteve. Unul luminos şi neplăcut. Altul ce-mi arata un balon zburând pe o pajişte.Cu imaginea asta mă întorc la ochelarii de scafandru şi jocul cu cifre că la şcoală.
După multte încercări îmi spune."Cu distanţa ne-am lămurit, nu s-a modificat prea mult cilindrul, înseamnă că problema la apropiere."Îmi dă o foie şi îmi arata nişte rânduri schimbând lentilele, până la urmă văd şi ce-i foarte mic."Aşa, asta este, citeşte-mi tot" Ascultătoare citesc despre lumina cea mai bună pentru citit.
"Îţi fac o reţetă şi te rog să vii după 6 luni, se poate să prezinţi şi alte modificări bruşte cu care trebuie să ţinem pasul. Nu ne speriem de acea paloare, e doar o îmbătrânire precoce, porţi doar două perechi de ochelari, pentru tine o plăcere. Nu-i aşa frumoaso?"Aşa o fi, dar tot nu m-am lămurit.Se grăbeşte. Afară mai sunt mulţi. Eu stătusem deja 25 de minute
17.42 Ies, îi dau foaia femeii tehnician. Apoi mă răzgândesc, o cer înapoi şi plec.
O să mai caut o părere şi după aceea decid. Iuţesc pasul pe cât pot în vreme ce lumea mi-e din ce în ce mai gri şi mai îngustă.

Luca

Imagine

Gura lumii mult prea slobodă 4

Căpşune aveţi?  Avem căpşuni la 10 lei.

Decizii,decizii,decizii

Imagine

De doua ori "Adio!"

Disconfortul fizic mi-e duşman de temut. Cel cauzat de alimentaţii şi obiceiuri nesănătoase e cel cu care m-am obişnuit cel mai tare. Apare ca un buldozer pus pe spart ziduri şi mă scoate din ritm şi din minţi. Azi stomacul şi-a dat seama că am uitat să îi mai port de grijă şi l-am înghesuit într-un colţ umbros şi cum nu mai suporta atâta nepăsare s-a umflat "în pene" până am simţit că pocnesc. L-am mângâiat protector şi i-am dat asiguri că n-am să-l mai las singur.Ca să-şi recapete încrederea în mine asta am făcut:
- Am renunţat la pâine cu toate că mâncăm doar graham de mai bine de 3 ani.
- De două luni beau doar apă plată. Înainte nu-i suportam nici gustul cu lămâie, m-am chinuit puţin, dar s-a dovedit a fi doar o chestiune de timp şi obişnuită.
- La 18 e ultima mea masă, dacă spre seară apare foamea tot ce îmi permit să înghit e un iaurt fin.
- Ceai, mult ceai fără zahăr, cel de mentă ajuta cel mai mult după mese, l-am testat.
- Fructe, cu precădere mere verzi.
- Cu mâncarea e cel mai greu, nu sunt o gurmandă, dar cu siguranţă sunt o mare pofticioasă şi cum îmi place să petrec timp gătind e greu să nu le satisfac, chiar dacă doar gust. Prăjelile fac un deliciu pentru papilele mele, însă cu toată părerea de rău le-am spus şi lor adio.
- Cantarul nu mai sta în baie, l-am adus aici să nu mă scape din ochi.
- Şi nu în cele din urmă mi-am lipit lista asta pe pe perete.


Ambiţie am, listă mi-am întocmit, oare ce-mi mai trebuie să nu mai simt ca un balon cu heliu?

Savuroasele

  

Imagine

Uite programarea,chiorule

Probleme cu ochii am avut de mică, nu-i o noutate pentru mine să-mi fac programare peste programare la intervale regulate. Am învăţat până şi regula sunatului din timp ca să apuc un loc peste alte două luni. Pentru data trecută când am fost la control programare mi-am făcut din decembrie pentru martie.Cu toate că mă aşteptam ca sunând acum ziua consultului să fie în septembrie lucrurile s-au străduit să mă surprindă.
- Bună ziua, vreau să fac o programare
- Da,sigur, o clipă vă rog... cred că... săptămâna viitoare luni. Cum vă numiţi? Aţi mai fost la mine?
- Da, după reţeta dumneavoasta am ochelar. Acum s-a întâmplat ceva ciudat.
- Ce anume? Spuneţi-mi tot, vă rog
- Am observat o slăbire a vederii ochilui drept, imaginea-i neclară, nu mai pot să citesc decât ce în caractere mari, am fotofobie şi în faţa monitorului mă deranjează orice pagină albă. Ce e scris,de exemplu, pe messeger în mod normal nu mai văd sub nicio formă.De ieri vederea s-a schimbat dramatic.
- Trebuie să vă văd repede, aşteptaţi vă rog o secundă... puteţi veniii... joi la 16.20?
- Voi fi acolo, mulţumesc.
Deci se poate.Şi se poate fără şpaga. Doar că trebuie să se şi vrea.Cât ar fi aşteptat oare un posibil pacient nou? I-ar fi dat atenţie la telefon? Sau mai degrabă ar fi aşteptat unul vechi ca mine care să-i ducă faima mai departe pentu acest favor.
 E un bun profesionist doamna asta, toată consideraţia pentru ea, dacă ar avea şi puţină îngăduinţa şi înţelegere de fiecare dată când o cauţi ar fi de-a dreptul ideală.

Căutare

Imagine

Sec portofele perfect!

Din pură întâmplare am dat peste carnetul meu pentru cumpărături unde o listă cu "urgente" îşi făcu simţită prezenţa cu un avertisment "Cumpără-ţi şapcă". Arunc un ochi pe mine, ţinuta lejeră îmi spune că s-a încălzit, arunc celalat ochi pe fereastră şi văd soarele lăfăindu-se în voie peste albastrul înalt. E cert, am nevoie de o şapcă începând de acum. Nu stau prea mult pe gânduri şi cu listă în faţă încep cumpărăturile online. Îmi e mai la îndemână metodata asta şi încerc să nu comand lucruri care să-mi ridice pretenţii că ulterior să mă dezamageasca-sapca o pot avea şi-aşa, important e să-mi apere capul de raze. O caut, o găsesc, o pun în coş. Minimul este de 30 de ron. Mai adaug un rucsăcel. O cremă hidratantă. Un deo-roll. Un demachiant şi un săpun lichid.Mă uit în coş, surpriză: Total 168 ron. Portofelul meu geme de aer.Mă uit în el, hârtiile îmi arata o valoare de 220 lei. Până la înmulţire mai e.La ce să renunţ?
· şapca 20 lei
· rucsăcel 20 lei
· crema hidratatanta 30 lei
· Deo-roll 18 lei 
· Demachiant 55 lei
· Săpun lichid 25 lei
Nimic nu e în plus, parcă e în minus şi toate le-am ales fără să mai consult lista. Mi-e frică să mai îi arăt privirea. O las să tacă.Va fi şi vremea reproşurilor. Nu renunţ la nimic şi finalizez.
Cu 50 de lei e musai să o duc până miercurea viitoare. Ştiu că o să mă descurc, întrebarea nu este cum? Ci ce mă făceam dacă într-adevăr îmi plăceau cumpărăturile?

Cu mare recunoştinţă

 Mulţumesc domnului doctor Constantin Mihăilă pentru răbdarea cu care mi-a adus animăluţul înapoi. 

Seiful

Am scris pe o foaie "Carantină"
Şi-am lipit-o pe uşă, pe partea dinăuntru,
Pe dinafară nu lipseşte nimeni,
Aşa voi ştii
De fiecare dată când ajung să-i ating ţâţânile.
Să nu deschid nimănui.
Sunt prea stearpa ca să mă arunc în afară,
Dacă aş deschide ce-ar vedea flamazii?
Un templu de flori rasturant peste o cascadă
Şi jur moloz, s-ar îngrozi şi a doua zi în ziare
Ar apărea sub titlul senzaţionalului.
"cutremur într-o mocirlă".
Ceea ce nu ştie lumea e că eu sunt o limicolă,
Cu picioarele adânc infite în moloz caut urma caramazilor.
Mai văd unele întregi.
Pe fiecare am scris cândva cuvinte de plumb
În calea emigrării definitive a memoriei mele
Cu mâinile goale şi-aduceri aminte le lipesc între ele,
Şi parcă mă închid sfidând claustrofobia.
Într-un seif fără cifru.

Regăsire

Foto

Valsul schiop al pianului de aer

Am strâns în mâini fularul. Îi simt fibrele fisurandu-mi degetele încordate dureros. Urma lui adânca ar fi vrut sa-mi taie carnea. Mirosul slab al parfumului îmi ajunge în nari si aduce cu el amintiri devenite dintr-o data cutite. Vrei sa-mi tai si narile. Mi-am magaiat buzele si mi-am atins ploapele. O asursa puternica ma face sa ma înfior scuturându-mi fiecare madular. M-ai sectionat dupa bunul plac cu placerea diabolica a unui satâr. Esti satârul meu.
S-a întâmplat ca atunci când te-am vazut prima oara sa vreau sa patrund dincolo de tine ca o zâna ce se furiseaza prin gaura cheii, dar nu era nici o usa deschisa. Aveai ochii ageri ai fricii. Îti era frica si niciodata nu ai recunoscut de ce. Aveai glasul studiat al vântului de miaza noapte ce poarta cu sine secrete adânci.În tonul vocii am simtit vibratii ascunse. Dar mie nu mi-a fost niciodata frica. Am simtit mâinile de fier în care gaseam siguranta unor lacate. Ele da îmi dadeau siguranta. Aveai brate ferme si palme suave, de parca n-ar fi fost ale tale.Cu ele magaiai.Ai fost mâinile mele doua. Doua mâini.Si nu mi-a fost frica nici când, pentru o clipa, m-ai lasat în suspensie. Cautarea picioarelor se oprit pe genunchii tai de vata. Aveam siguranta ca mâna ma va prinde iar.Ai fost sprijinul meu.
Când m-ai purtat elextrizant spre culmi de verde absolut în care, nimeni niciodata nu ma purtase pâna atunci, am îndraznit sa ma simt femeie. Curgea din mine seva fericirii în suvoaie calde. Ridicam pe altarul frumusetii naturale întregi ore, care, de fapt erau orele tale.Si m-am simtit frumoasa. Purtam în mine nestematele atingerii tale ca o adiere ce poarta petale de magnolie. Îmi daruiai suficienta placere la fiecare rasarit învaluit în ceata astfel încât sa plec spre cautarea verdelui pur, crud, al iubirii.Ai fost desfatarea mea.
Daca grijile ma încovoiau precum o salcie îmi aduceai aminte ca în legenda de odinioara cautam sa ating cerul cu ochii si ma ridicai.Ai fost cerul meu.
Se facea ca nu demult sa te simt alunecându-mi printre priviri. Nu recunosteam nimic din brusca duritate în cel pe care îl tineam de mâna si refuzam cu indrajire sa mai privesc înapoi. Simturile nu ma înselasera niciodata, dar le respingeam ca pe o idee absurda.Ai fost nisipul meu.
Acum îti strâng fularul si degetele mi se frâng dureros de tare pe noduri care nu exista. Îmi spui sec si simplu "esti libera". Da sunt, ca o pasare ce duce cu sine povara arsitei desertului si desi nu îsi mai foloseste ochii pentru a vedea, ci aripile poate sa-nainteze singura spre alte lumi.
Nu a fost nimeni care sa-mi dea un asemenea sfat mai devreme când sufletele noastre se dezacordau isuportabil, ti-as fi spus din timp ca al nostru cânt e fals si ca esti liber... spre alta harpa.

Scrise de altii,apreciate de mine-6

Am cules o generozitate suprema.

Rugatoare

Imagine

Stare de sine

N-am mai adormit cu fereastra deschisă. Ora zborului spre Londra e aceasi. Papucii mei arată bine când nu-s aruncaţi cât colo. Am închis definiv pentru pauza asta cifrele în caiet. Soarele şi-a modificat poziţia de când nu l-am verificat. Şeful FMI nu mai e şef. Citesc ştiri în continuare. Mi-e dor de-o gulie. Gust aerul cu nările şi-mi place multul miros de liliac. Săptămâna ce vine voi citi Ghinionul de a fi femeie. A mai rămas o singură cireaşă. Nu-mi place, e amară tare. Vreau să-i fac o vizită Cristinei.Pe lista de zi nu e nimic nebifat. Deschid wordul şi nu-mi place golul. Oare de când? Scriu.E prima oară când mor doar pe dinăutru.

Idealul poate fi preconceput?

După îndelungi căutări el, vărul meu, un bărbat bine sărit de 35 de ani a găsit femeia potrivită şi se însoară. Vestea asta a căzut pe neaşteptate la fel ca un fulger în plină iarnă când până  şi mama lui îşi luase gândul că va fi vreodată soacră mare. Relaţia lui cu viitoarea mireasă a început acum 7 luni, exact de ziua lui. Dragoste mare, pasiune dezlănţuită, dezbinări de foste relaţii, mutat împreună şi fiecare clipă trăită din plin, toate fără nici un semn că ar vrea să-şi pună pirostrii. Amândoi au/aveau teamă de această instituţie demonetizată a căsătorie dat fiind faptul că le îngustează, ziceau ei, orizonturile personale. Ziceau asta până mai ieri când bărbatul lasa lumea cu gura căscată cumpărându-şi "costum pentru altar"
În după-amiaza asta mirele a băut un ceai cu cea mai faină verişoară a lui, are 7, dar în prezenţa mea zice că io-s cea mai cea,natural.Vorbim şi cum beam noi aşa ne pomenim într-o discuţie serioasă despre parteneri. Nu orice fel de parteneri, ci aceia cu statut de ideali. Din vorbă în vorbă am descoperit ce-i place bărbatului din el, viitorului soţ la femeia aleasă şi viitoarea soţie.
- Să-i facă mâncare, bună că doar nu are bani de aruncat în restaurante;
- Dar să nu miroasă a prăjit niciodată;
- Să nu se îngraşe cât o huidumă;
- Să îl stârnească şi să-l surprindă;
- Să facă dragoste des;
- Să-i amintească tot ce uită;
- Să nu-i numere berile şi perechile de ciorapi aruncate prin casă;
- Să nu-l cicălească de faţă cu alţii;
- Să nu-l înşele;
- Să-i facă doi băieţi, fetele sunt pretenţioase şi n-are răbdare pentru ele;
Portretul de până aici seamănă izbitor cu cea de femeie casnică, dar ultima condiţie şi cea care a făcut şi textul ăsta posibil e:
- Să fie femeie şi în ochii celorlalţi bărbaţi şi să-l facă mândru.
Mi-a plăcut atât de mult strălucirea ochilor lui din clipa în care a rostit asta încât i-am mai dat o cană cu ceai. L-am întrebat ce îi oferă în schimb şi răspunsul mi-a plăcut şi mai tare "Încredere".
Ajunge ea oare? Care-s ingredientele care să facă o relaţie perfectă între un bărbat ideal şi o femeie ideală? Văd în ce mi-a spus mai ales în prima parte, o puternică amprenta maternă. E adevărat că mai toţi cauta o proietie a primei femei care le e interzisă, mamă, dar până unde se întinde cordonul? Asta nu mi-a răspuns, s-a exchivat în alt subiect.Ce era delicat a sărit pentru că ce era esenţial pentru el spusese vrea o femeie model, bună gospodină, amanta, calendar, mama şi vampă.Dar parcă-i şablon cu idei prestabilite,sau mi se pare?